Platini i-a cerut lui Blatter să demisioneze de la conducerea FIFA
Președintele UEFA, Michel Platini, s-a întâlnit cu Joseph Blatter, joi dimineață, la Zurich, și i-a cerut acestuia să demisioneze de la conducerea FIFA, a anunțat cotidianul L’Equipe, citând surse din cadrul forului european.
Blatter, care speră să fi reales, vineri, în fruntea FIFA pentru un al cincilea mandat, a refuzat să părăsească postul.
Într-o conferință de presă la Zurich, Platini a confirmat că vrea o schimbare în fruntea FIFA și a reiterat sprijinul pentru prințul iordanian Ali bin Al-Hussein: „Mâine la alegeri, majoritatea asociațiilor naționale va vota pentru prințul Ali. Sper să fie convinse și cele care încă nu vor să-l voteze. Trebuie schimbat președintele pentru ca FIFA să se schimbe în viitor. Prea multe cazuri au zguduit lumea fotbalului și în special FIFA. Este mama fotbalului și despre mame nu vorbim așa”, a declarat Platini.
Justiția americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreședinți FIFA și șapte oficiali, în cazul de corupție în care au fost efectuate, miercuri, arestări la Zurich.
Ancheta a început după ce americanul Chuck Blazer, fost membru al Comitetului Executiv al FIFA, a cooperat cu autoritățile americane. El a pledat vinovat în 2013 la zece capete de acuzare, incluzând complot, înșelătorie, fraudă elecroinică, și a plătit o amendă de 1,9 milioane de dolari. Alte trei persoane, printre care doi fii ai lui Jack Warner, și două companii de marketing sportiv au pledat de asemenea vinovate, în acest caz.
Șapte oficiali ai forului mondial au fost reținuți, miercuri, la Zurich, la solicitarea Departamentului de Justiție al SUA, în legătură cu fapte de corupție: Jeffrey Webb (Marea Britanie), vicepreședinte al FIFA și președinte al CONCACAF, Eduardo Li (Costa Rica), viitor membru al Comitetului Executiv al FIFA, Julio Rocha, însărcinat cu dezvoltarea FIFA, Costas Takkas (Marea Britanie), atașat la cabinetul președintelui CONCACAF, Eugenio Figueredo (Uruguay), vicepreședinte al FIFA, Rafael Esquivel (Venezuela), membru al CONMEBOL, și José Maria Marin (Brazili), membru al Comitetului de organizare al FIFA pentru JO.
Oficiul Federal de Justiție din Elveția a precizat că persoanele reținute sunt cercetate pentru luare de mită și primirea de alte foloase, de la începutul anilor 1990 și până în prezent, totalizând peste 100 de milioane de dolari. Acțiunile lor ilegale ar avea legătură cu unele turnee de fotbal din America Latină.
Implicarea americană în acest caz este ca urmare a faptului că acțiunile ilegale au fost puse la punct în SUA, iar pentru tranzacțiile financiare au fost folosite bănci din această țară.
Cei șapte erau prezenți la Zurich pentru a lua parte la Congresul FIFA, în cadrul căruia vor avea loc, vineri, alegeri pentru președinția forului condus de Joseph Blatter.
Actualul președinte al FIFA, Joseph Blatter, și prințul Ali Bin Al-Hussein al Iordaniei sunt singurii candidați rămași în cursa pentru șefia forului mondial. Joseph Blatter, în vârstă de 79 de ani, se află la al patrulea mandat de președinte al FIFA, for pe care îl conduce din 1998.
Într-un alt dosar, Parchetul elvețian a confiscat, tot miercuri, documente electronice de la sediul FIFA din Zurich, în cadrul urmăririi penale începute cu privire la fapte, pentru „spălare de bani și management defectuos”, în procesul de atribuire a organizării Cupei Mondiale, edițiile din 2018 (Rusia) și 2022 (Qatar). Ministerul elvețian de Justiție a precizat că ancheta penală a fost începută la 10 martie.