Platini va fi reales în fruntea UEFA!** E singurul candidat la un nou mandat

Michel Platini, președintele UEFA, singurul candidat la un nou
mandat, ar putea fi reales pentru patru ani, marți, la Paris, prin
votul celor 53 de federații membre sau doar prin strigare, conform
secretarului general al forului, Gianni Infantino, informează
AFP.

„Există un singur candidat și a existat deja o strigare
anul trecut când a spus, la Congresul de la Tel-Aviv, că se va
prezenta din nou la alegeri”
, a declarat Infantino, luni,
cu ocazia Comitetului Executiv care precedă Congresul de marți, de
la Paris.

„Scrie în statut: dacă o alegere prin strigare este propusă
congresului de către un vicepreședinte al UEFA, atunci membrii
congresului votează pentru vot sau strigare. Dacă este aleasă
această ultimă procedură, ei vor striga, iar președintele va fi
ales”
, a declarat Alexandre Fourtoy, director de
comunicare al UEFA.

Michel Platini a fost ales pentru un prim mandat la 26 ianuarie
2007, când l-a avut contracandidat pe suedezul Lennart
Johansson.

Marți, la Congresul UEFA de la Grand Palais din Paris vor ține
discursuri președintele Franței, Nicolas Sarkozy, președintele
FIFA, Joseph Blatter, președintele federației franceze, Fernand
Duchaussoy și Michel Platini.

Tot marți se va alege și Comitetul Executiv al UEFA pentru perioada
2011-2015. Printre cei care vor candida pentru un nou mandat se
află și președintele FRF, Mircea Sandu.

Sursa: Mediafax

Publicat: 21 03. 2011, 17:09
Actualizat: 21 03. 2011, 17:11