Polonia l-a „naturalizat” pe brazilianul Roger Guerreiro, de la Legia Varșovia

Leo Beenhakker, olandezul de cârma naționalei Poloniei a primit un ajutor neașteptat în campania pentru EURO 2008. După ce miercuri anunțase lista provizorie a jucătorilor care vor participa la EURO 2008, mai mult ca sigur că olandezul îl va include în lotul final și pe jucătorul Legiei Varșovia, Roger Guerreiro.

Mijlocașul de 25 de ani, născut în Brazilia, a primit, astăzi, cetățenia poloneză, printr-un act oficial semnat de șeful statului, Lech Kaczynski.

Guerreiro, care evoluează în campionatul polonez din 2005, a fost ajutat de președintele Kaczynski, mai ales în condițiile în care un cetățean obișnuit trebuie să petreacă minim cinci ani în Polonia pentru a spera la dobândirea cetățeniei. "Îți urăm bun venit și sperăm că vei avea succes cu naționala noastră, atât la EURO 2008 cât și la turneul viitor", i-a urat lui Guerreiro președintele Poloniei. EURO 2012 va fi organizat de Polonia și Ucraina.

Publicat: 17 04. 2008, 20:38
Actualizat: 17 04. 2008, 20:40