Povestea dură de viață a unui fotbalist: „Aveam 50 de euro pe săptămână salariu, nu ieșeam din casă nici măcar să îmi cumpăr o cafea!”

Argentinianul Franco Russo, de la Mallorca, a povestit drumul lung și plin de obstacole pe care l-a străbătut înainte de a ajunge să evolueze în LaLiga.

De la accidentarea pe care a suferit-o în prima sa probă de joc, la directorul sportiv care a uitat de el și la salariul de 50 de euro pe săptămână pe care îl avea ca fotbalist în țara natală.

Argentinianul Franco Russo a povestit momentele grele prin care a trecut în cariera sa înainte de a debuta în LaLiga pentru Mallorca

Fundașul sud-american a părăsit Argentina la vârsta de 18 ani pentru a da probe de joc în Spania, fără să aibă niciun fel de resurse financiare, și în primul său meci de verificare a suferit o accidentare:

„De la o săptămână la alta îmi spuneau că voi semna un contract pe patru ani și a doua zi îmi spuneau că antrenorul este cel care nu mă mai vrea. Acolo nu făceam nimic toată ziua decât să stau într-o cameră din Madrid”, a povestit el pentru cei de la Marca.

Apoi, a continuat: „Am primit o invitație din partea celor de la Lleida Esportiu, care era atunci în Segunda B. Ei m-au lăsat într-un hotel și în ziua următoare a trebuit să vin la stadion și să îl caut personal pe directorul lor sportiv.

L-am așteptat toată ziua și el m-a sunat noaptea să îmi spună că a uitat de mine. S-a întâmplat ca unul dintre membrii staff-ului tehnic să fie prieten cu cineva din Tamarite. În acel moment, a trebuit să decid dacă mă duc la acea probă de joc sau mă întorc în Argentina”.

În final, Franco Russo a dezvăluit salariul mizer pe care îl primea pe vremea când evolua pentru argentinienii de la Tamarite:

„Se spune mereu că un fotbalist trăiește foarte bine și că el câștigă o grămadă de bani atunci când este pe val, dar la Tamarite eu primeam 50 de euro pe săptămână la acea vreme.

Terminam meciul și ei îmi plăteau 50 de euro și casa în care stăteam. Mă duceam la supermarket cu calculatorul de buzunar și nu ieșeam din casă nici măcar să îmi cumpăr o cafea”.