Povestea incredibilă a noii senzații din La Liga, Jorge de Frutos! Cum a ajuns din sărăcie la Real Madrid: „Strângeam mizeria pe care o lăsau porcii în cocină”

VALENCIA, March 13, 2022 -- Espanyol's Adria Pedrosa (R) vies with Jorge de Frutos during a La Liga match between Levante UD and RCD Espanyol in Valencia, Spain, March 12, 2022.,Image: 669267223, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia

Vedeta lui Levante, Jorge de Frutos, a ajuns în elita fotbalului din Spania dintr-o localitate cu doar 85 de locuitori, numită Navares de Enmedio.

El a recunoscut cu sinceritate că în copilărie nu a avut de la cine să învețe bazele fotbalului și nici alți băieți de vârstă apropiată împreună cu care să se joace.

Trecerea la Academia lui Real Madrid a fost un pas uriaș pentru jucător, iar acum roadele ambiției sale încep să se vadă.

Jorge de Frutos a povestit pentru Movistar+ felul incredibil prin care a reușit să ajungă să joace în La Liga

Jorge de Frutos este unul dintre fotbaliștii care au jucat fenomenal în acest sezon. Jucătorul lui Levante, provenit de la Academia celor de la Real Madrid, s-ar afla chiar pe lista lui Florentino Perez pentru o revenire de senzație în tricoul blanco.

„Eu alergam și știam să fac ceea ce învățasem pe câmpul din localitatea mea natală. Eu nu am învățat bazele fotbalului de la nivel de copii și juniori. A fost extrem de dificil pentru mine să mă adaptez, dar am reușit până la urmă”, a dezvăluit De Frutos pentru canalul spaniol Movistar+.

„Îmi ajutam mama la barul din localitate să prepare un aperitivillo, cu niște bacon și chorizo, și apoi mergeam la cocină să hrănesc porcii și să strâng mizeria pe care o făceau. Erau puțini copii care jucau fotbal.

Aveam două pietre pe post de bare și mai târziu au pus porți adevărate. Nu erau copii de vârstă mai mică ca să mă fi putut apuca să joc fotbal de la o vârstă mai fragedă. Cel mai apropiat nivel era cel de la Sepulveda, unde jucau cadeții. Am început foarte târziu să joc fotbal, la vârsta de 15 ani”, a adăugat starul celor de la Levante.

A părăsit apoi Navares de Enmedio pentru a-și încerca norocul cu echipa madrilenă Rayo Majadahonda, până când destinul a hotărât să îi ofere șansa vieții lui.

Clubul visurilor sale Real Madrid nu mai era doar o închipuire a imaginației sale de adolescent. A ajuns în „La Fabrica”, academia „galacticilor”.

„Când am intrat acolo, părea că Ciudad Deportiva del Madrid era mai mare decât localitatea mea. Să fii în academia celei mai bune echipe din lume este ceva de neprețuit”, a declarat De Frutos, 25 de ani, fostul jucător al celor de la Real Madrid B, după ce a reușit să ajungă în elita fotbalului spaniol, mai întâi sub formă de împrumut la Valladolid și Rayo Vallecano, pentru ca mai apoi să se transfere definitiv, în 2020, la Levante.

 

Publicat: 23 04. 2022, 16:39