Decizii de ultimă oră în Anglia! Premier League nu se va relua în mai, dar va avea o campioană a sezonului! Tăieri masive de salarii pentru toate cluburile
În cadrul unei întâlniri a conducătorilor de cluburi din Premier League și reprezentații primei ligi engleze, ținută vineri, s-a discutat în detaliu modalitatea prin care se poate răspunde la pandemia globală de coronavirus, dar și mai multe aspecte ce țin de desfășurarea fotbalului în Anglia.
Mai jos puteți citi deciziile luate în ședința de vineri.
Repornirea sezonului
Premier League nu se va relua la începutul lunii mai, așa cum era prevăzut inițial. Sezonul 2019/20 se va întoarce doar atunci când situația o va permite. Nu se știe încă data de repornire campionatului, având în vedere impactul pandemiei de COVID-19. Mai mult, oficialii Premier League anunță că în orice situație se va desemna o campioană a sezonului.
Totodată, reprezentanții Premier League lucrează îndeaproape cu toate cluburile engleze, precum și cu Guvernul Marii Britanii, agențiile publice și alte organizații pentru a se asigura că se vor găsi soluții ceea ce privește problemele apărute pentru fotbalul din Regat.
Cu toate acestea, reluarea jocului va fi permisă doar după ce Guvernul de la Londra își va da acordul și atunci când situația medicală din țară o va permite.
Salariile din Premier League, tăiate cu 30%
Cluburile engleze au suferit pierderi financiare importante și, pentru a nu concedia jucători sau personalul administrativ, s-a luat decizia în unanimitate de reducere a salariilor cu 30%. Când situația va reveni la normal, salariile vor crește la valoarea inițială.
În ședință s-a mai discutat scutirea pe termen scurt de anumite taxe a cluburilor și s-a mai luat în considerare introducerea de noi măsuri pentru a crește lichiditățile. Premier League a mai decis infuzarea a 125 de milioane de lire sterline în EFL și Liga Națională, având în vedere dificultățile severe pe care le suferă cluburile din întreaga perioadă de fotbal.
Premier League, donație uriașă în lupta contra pandemiei de coronavirus
Premier League va dona 20 de milioane de lire sterline (aproximativ 22.7 milioane de euro) către Sistemul Național de Sănătate (NHS) al Marii Britanii pentru a ajuta în lupta contra pandemiei de coronavirus.
Reprezentanții Premier League explică că pe lângă suma impresionantă care va ajunge la NHS, liga va sprijini medicii și muncitorii din sistemul sanitar, dar și oamenii afectați de noul coronavirus, scrie The Independent.
”Pe lângă acest ajutor (de 20 de milioane de lire sterline), Liga va sprijini în continuare NHS, staff-ul său și oamenii afectați de coronavirus, dar și pe cei vulnerabili. Liga, cluburile, jucătorii și managerii doresc să își exprime aprecierea pentru eforturile eroice ale staff-ului NHS, dar și ale muncitorilor care desfășoară activități cruciale în asemenea circumstanțe”, a transmis Premier League.
Potrivit Premier League, banii vor ajunge direct la NHS și la cei care au nevoie. Reprezentanții fotbalului englez mai spun că fondurile donate pot fi accesate acum sau în viitor.