Premieră incredibilă!** 13 „mercenari” au reușit una dintre marile surprize din istoria Africii
Guineea Ecuatorială a furnizat miercuri una dintre cele mai mari surprize din istoria Cupei Africii. Selecționata cel mai slab clasată care a evoluat vreodată în competiție a devenit prima echipă care s-a calificat în sferturi. Cu o garnitură de „mercenari”. Niciunul dintre fotbaliștii care au învins miercuri Senegalul (2-1), una dintre favorite, nu e născut în micuța țară din vestul Africii Centrale.
Debutanta Guineea Ecuatorială face istorie la Cupa Africii. După 1-0 cu Libia, în primul meci, Guineea a obținut miercuri biletele pentru sferturi, după încă o victorie, 2-1, chiar în fața unei favorite, Senegal. Calificarea la ediția cu numărul 28 a obținut-o grație statutului de co-gazdă (alături de vecina Gabon). Parcursul excelent din competiție îl datorează altcuiva. Unui portar brazilian, unui fundaș liberian, unui mijlocaș ivorian și unui atacant camerunez. Plus unui grup de jucători născuți în Spania și a unui antrenor brazilian! De fapt, din lotul de 23 de fotbaliști selecționați de Gilson Paulo pentru Cupa Africii, doar doi s-au născut în Guineea Ecuatorială.
Naturalizări pe bandă rulantă
Progresul Guineei Ecuatoriale nu s-a făcut peste noapte. În 1998, selecționata „Fulgerelor Naționale” se afla pe locul 195 în clasamentul FIFA! Prin tradiție, Guineea Ecuatorială era una dintre cele mai slabe echipe din Africa. Vântul schimbării l-a pornit Antonio Dumas, selecționer în perioada 2004-2006. Antrenorul brazilian, frustrat de lipsa de calitate a jucătorilor din țara africană, a militat mult pentru naturalizări. Primii au venit câțiva brazilieni, apoi metoda s-a extins și la jucătorii iberici (Guineea e o fostă colonie a Spaniei) și a fost îmbrățișată și de selecționerii care i-au succedat lui Dumas. Ulterior, dobândirea cetățeniei țării africane, pentru jucătorii posibil să fie selecționați, se făcea extrem de ușor.
Pentru glorie și bani
Două motive îi pot împinge pe unii fotbaliști să adopte o nouă cetățenie, în afară de cea a țării în care s-au născut: gloria și banii. Cel mai bun exemplu este cel al lui Lawrence Doe, un fundaș care n-a reușit să evolueze pentru țara sa natală, Liberia. A optat pentru Guineea Ecuatorială și acum a devenit cunoscut. „Sunt guineean. Ei au grijă de mine, guvernul din Guineea are grijă de mine. Sunt foarte fericit. Deși m-am născut în Liberia, acum sunt guineean. Guineea Ecuatorială e țara mea. Am aici și soția și copilul”, a declarat Lawrence Doe. Și nici banii nu sunt de aruncat. Prima victorie din competiție (1-0 cu Libia) a fost premiată cu un milion de dolari de către fiul președintelui, Teodoro Obiang. Cel mai probabil, pentru calificarea în sferturi, Obiang își va îngropa în bani „mercenarii”.
Grupa A
Libia-Zambia 2-2 (Sa’ad 5, 48 / Mayuka 29, Katongo 54)
Guineea Ecuatorială – Senegal 2-1 (Randy 62, Kily 90+4 / Sow 90)
Clasament
1. GUINEEA ECUATORIALĂ‚ 6p (2j), 2. Zambia 4p (2j), 3. Libia 1p (2j), 4. Senegal 0p (2j)
Grupa B
Sudan-Angola 2-2 (Bashir 33, 74 / Manucho 5, 50)
Coasta de Fildeș – Burkina Faso 2-0 (Kalou 16, B.Kone 82, aut.)
Clasament
1. COASTA DE FILDEȘ 6p (2j). 2. Angola 4p (2j), 3. Sudan 1 p (2j), 4. Burkina Faso 0p (1j)
ª Echipele scrise cu majuscule s-au calificat în sferturile competiției
2 jucători din lotul de 23 sunt născuți în Guineea Ecuatorială. Felipe Ovono, al treilea portar, și fundașul Jose Bokung
151 este locul ocupat în clasamentul FIFA de către Guineea Ecuatorială. Învinsa Senegal este pe 43!