Premierul Albaniei și-a cerut scuze după ce autocarul echipei Serbiei a fost lovit cu pietre

Premierul Albaniei, Edi Rama, și-a cerut scuze, joi, după ce în urmă cu o zi autocarul care transporta reprezentativa Serbiei a fost lovit cu pietre la Tirana, informează inserbia.info.

Rama a precizat că autorul atacului este un adolescent în vârstă de 14 sau de 15 ani.

Nicio persoană nu a fost rănită în timpul incidentului de miercuri, iar la autocar s-au înregistrat daune minore.

Meciul dintre naționalele Albaniei și Serbiei, din penultima etapă a grupelor de calificare la Campionatului European din 2016, se dispută în această seară, la Elbasan. Măsurile de ordine la acest joc sunt asigurate de aproape 2.000 de polițiști.

În octombrie 2014, partida disputată de cele două selecționate în Serbia a fost suspendată din cauza incidentelor. Incidentele care au dus la întreruperea meciului Serbia – Albania au izbucnit după ce o dronă pe care era arborat drapelul cu o hartă reprezentând „Marea Albanie” a survolat stadionul. Drona a provocat furia jucătorilor sârbi, Stefan Mitrovici reușind să prindă acest steag, moment în care a izbucnit o încăierare generală pe teren. Meciul a fost întrerupt în minutul 41, la scorul de 0-0. Albania a câștigat această partidă la masa verde.

Mediafax

Publicat: 08 10. 2015, 22:19
Actualizat: 08 10. 2015, 22:20