Presa croată se așteaptă la demisia lui Bilici în cazul necalificării la CM

Presa croată, care a criticat evoluția reprezentativei
Croației și a evidențiat probabilul eșec al naționalei în cursa de
calificare la turneul final al CM-2010, se așteaptă la demisia
selecționerului Slaven Bilici la finalul acestor preliminarii,
informează AFP, citată de
Mediafax.

„Cu excepția unui miracol, Croația nu va merge la Cupa
Mondială”, a scris cotidianul Sportske Novosti pe prima pagină,
care este marcată de titlul „Adio”.

Echipa antrenată de Bilici, aflată pe locul trei al
grupei a 6-a, cu 17 puncte, va întâlni, miercuri, la Astana,
naționala Kazahstanului, în ultima rundă a preliminariilor CM-2010.
Chiar dacă Croația va câștiga jocul de miercuri, soarta naționalei
conduse de Bilici depinde de reprezentativa Andorrei, aflată pe
ultimul loc în grupă, care va evolua pe teren propriu, cu Ucraina,
ocupanta poziției secunde cu 18 puncte.

Ucraina a urcat pe locul secund al grupei a 6-a, la 10
octombrie, în urma victoriei, scor 1-0, contra liderului Anglia,
formație deja calificată la turneul final din Africa de Sud.

După acest succes al ucrainenilor, principalele ziare din
Croația nu ezită să ceară plecarea antrenorului Bilici, care era
numit până de curând „erou”. Presa îi reproșează în special lipsa
de autoritate în fața jucătorilor.

„A fost prea moale, astfel că fotbaliștii au profitat și
i-au dat o lovitură pe la spate”
, a titrat cotidianul
Vecernji List, adăugând că unii dintre jucători au început să vadă
meciurile la națională ca o „mică vacanță”.

„Slaven Bilici trebuie să plece pentru că el a comis
greșeli grave și pentru că a devenit prizonierul unei ambianțe de
familie”
în cadrul echipei, a declarat unul dintre
principalii analiști ai fotbalului croat, Tomislav Zidak.

Partida Kazahstan – Croația, din ultima etapă a gruepi a
6-a a preliminariilor CM-2010, va avea loc, miercuri, de la ora
21.30.

Publicat: 14 10. 2009, 16:05
Actualizat: 14 10. 2009, 17:57