Presa din Franța, anunțul momentului despre transferul lui Leo Messi la PSG: „Mai lipsește doar să se așeze pentru a redacta documentele”
Leo Messi și-a încheiat socotelile cu FC Barcelona, după 21 de ani petrecuți la clubul catalan. Următoarea destinație a marelui fotbalist poate fi PSG, după cum anunță presa internațională.
Recent, și fratele emirului Qatarului, Mohammed bin Hamad bin Khalifa Al Thani, a anunțat prin intermediul rețelelor sociale că negocierile dintre Lionel Messi și Paris Saint Germain au ajuns la final.
Mohammed bin Hamad bin Khalifa Al Thani este implicat direct la clubul francez prin Qatar Sports Investments, compania care este proprietarul formației din Paris.
Presa din Franța, anunțul momentului despre transferul lui Leo Messi la PSG: „Mai lipsește doar să se așeze pentru a redacta documentele”
Acum, și Le Parisien scrie că oficialii clubului din Paris le-ar fi confirmat deja jucătorilor și angajaților că Messi va semna.
„Cele două părți s-au înțeles în mare. Mai lipsește doar să se așeze pentru a redacta documentele necesare”, informează sursa citată.
Totuși, o altă publicație prestigioasă, L’Equipe scria că reprezentanții lui Messi sunt în contact cu PSG, dar ar exista încă o propunere formală.
Șocul plecării lui Lionel Messi de la FC Barcelona încă nu s-a risipit, dar mijlocașul este foarte aproape să aleagă numele viitoarei sale echipe de club. Fotbalistul va face declarații în cadrul unei conferințe de presă care va avea loc duminică de la 13:00, ora României.
Totodată, jurnaliștii francezi mai afirmă că gruparea de pe Parc des Princes a închiriat Turnul Eiffel pentru data de 10 august. Ultima dată când PSG a închiriat monumentul s-a întâmplat în urmă cu 4 ani, când Neymar Jr. a semnat cu echipa din capitala Franței.