Presa internațională, după umilința suferită de Manchester United cu Liverpool. „Trupa lui Erik ten Hag a fost ruptă în bucăți!”
Presa internațională e la picioarele lui Liverpool după ce a umilit-o pe Manchester United, scor 7-0, pe Anfield.
Presa internațională, după umilința suferită de Manchester United cu Liverpool
„Cormoranii” lui Jurgen Klopp au făcut show în derby-ul din Premier League cu Manchester United, scor 7-0, după ce Mo Salah, Darwin Nunez și Cody Gakpo s-au jucat cu elevii lui Erik ten Hag.
Jurnaliştii de la dailymail.co.uk au scos în evidență faptul că băieții lui Erik en Hag au fost măcelăriți de către Liverpool. „Trupa lui Erik ten Hag este ruptă în bucăţi, după ce Liverpool şi-a revenit cu stil”, notează sursa citată mai sus. Umilința istorică suferită de Manchester United nu a trecut neobservată nici de Thesun.co.uk. „Umilinţă pentru trupa lui Erik ten Hag, după cea mai dură înfrângere înregistrată în Premier League”.
„Liverpool a pulverizat-o pe Manchester United, cu un scor record pe Anfiled!”, se arată în titlul celor de la mirror.co.uk. Spaniolii de la mundodeportivo.com au scos în evidență faptul că echipa lui Erik ten Hag a suferit cea mai usturătoare înfrângere din întreaga istorie a clubului. „Umilinţă istorică pentru Manchester United”.
Liverpool a învins-o pe Manchester United cu scorul de 7-0, după golurile marcate de Cody Gakpo (min. 43′, 50′), Darwin Nunes (min. 47′, 75′), Mohamed Salah (min. 66′, 83′) și Roberto Firmino (min. 88′).
Liverpool, pe locul cinci în clasamentul din Premier League
După victoria cu Manchester United, Liverpool a făcut 42 de puncte și se află pe locul cinci în clasamentul din Premier League. Trupa lui Jorgen Klopp a bifat 12 victorii, șase rezultate de egalitate și șapte înfrângeri în 25 de meciuri. De partea cealaltă, Manchester United are 49 de puncte și este pe poziția a 3-a, la nouă puncte în spatele lui Manchester City și la 14 puncte de liderul Arsenal.
Pentru Liverpool urmează meciul cu Bournemouth, sâmbătă, 11 martie, ora 14.30, iar apoi va trebui să își ia revanșa cu Real Madrid în manșa retur a optimilor de finală din Champions League, miercuri, 15 martie, ora 22.00, după ce englezii au pierdut cu 5-2 în tur.
De partea cealaltă, Manchester United joacă împotriva lui Real Betis în optimile de finală ale Europa League, joi, 9 martie, ora 22.00, iar apoi primește vizita celor de la Southampton, duminică, 12 martie, ora 16.00.