Președintele lui Galatasaray, detalii despre negocierile pentru transferul lui Nicolae Stanciu. „Sunt niște diferențe!” Turcii nu renunță la mijlocașul român
Burak Elmas, președintele formației Galatasaray, a oferit noi detalii despre negocierile pentru transferul lui Nicolae Stanciu.
Nicole Stanciu se află pe lista de transferuri a celor de la Galatasaray în această vară, dar tratativele dintre trupa din Turcia și Slavia Praga au intrat în impas.
Negocierile dintre cele două formații au intrat în impas, toate acestea deoarece oficialii de la Slavia Praga au fost nemulțumiți de oferta turcilor, considerată inferioară față de valoarea jucătorului român.
Președintele lui Galatasaray, detalii despre negocierile pentru transferul lui Nicolae Stanciu
Burak Elmas, președintele grupării Cim Bom, a ținut o conferință de presă și a fost întrebat despre transferul lui Nicolae Stanciu. Astfel, acesta a dezvăluit că există în continuare interes pentru internaționalul român, dar că sunt niște diferențe între suma cerută și cea oferită.
„Am avut o întâlnire cu cei de la Slavia Praga pentru a discuta despre Nicolae Stanciu, am vorbit direct cu președintele clubului. Sunt niște diferențe între suma cerută de ei pentru jucător și suma oferită de noi, dar negocierile continuă”, a declara Burak Elmas, președintele lui Galatasaray.
Câți bani oferă Galatasaray pentru transferul lui Nicolae Stanciu
Diferența nu este foarte mare între ceea ce cere Slavia Praga pentru a-l lăsa pe Nicolae Stanciu să plece și ceea ce oferă Galatasaray. Trupa lui Fatih Terim vor să dea 6,5 milioane de euro, în timp ce cehii solicită 7,5 milioane de euro.
Conform presei din Turcia, Fatih Terim îl vrea pe Nicolae Stanciu în lotul pentru meciul cu PSV Eindhoven, din turul preliminar al UEFA Champions League, toate acestea deoarece consideră că românul este playmarkerul de care are nevoie în linia mediană.
Turcii susțin că oficialii lui Galatasaray au luat legătura și cu Gică Hagi pentru ca „Regele” să îl convingă pe Nicolae Stanciu să accepte oferta venită de la gruparea din Turcia.