Prime de 250.000 €** pentru internaționalii germani în cazul câștigării CM 2010!
Jucătorii naționalei Germaniei vor primi câte 250.000 de euro în
cazul câștigării Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud,
același premiu care era prevăzut pentru cucerirea Euro-2008, a
anunțat, miercuri, federația germană.
Președintele forului german, Theo Zwanziger, și secretarul
general, Wolfgang Niersbach, au anunțat această sumă după ce au
primit o delegație a jucătorilor formată din Michael Ballack,
Philipp Lahm, Bastian Schweinsteiger, Per Mertesacker, Arne
Friedrich și Miroslav Klose.
Așa cum se anunțase de la sfârșitul lunii ianuarie, primele nu
vor fi acordate decât începând cu o calificare în sferturile de
finală (50.000 de euro). În cazul în care Germania pierde în
semifinale, cei 23 de jucători vor primi 100.000 de euro fiecare și
150.000 în cazul în care pierd în finală.
Staff-ul tehnic a încheiat un acord separat, dar sumele promise
sunt aceleași ca cele ale jucătorilor.
Fotbaliștii Germaniei ar fi primit un bonus record de 300.000 de
euro fiecare dacă ar fi cucerit CM-2006, competițe în care
naționala germană s-a clasat a treia.