Propunere pentru Maradona: contract până în 2014!

Federația Argentiniană de Fotbal (AFA) îi va propune lui Diego
Armando Maradona să rămână la conducerea tehnică a echipei
naționale până la Cupa Mondială din 2014.

„AFA îi va propune să rămână la conducerea tehnică a
naționalei Argentinei”
, a precizat purtătorul de cuvânt al
forului, Ernesto Cherquis Bialo, care a menționat că oferta îi va
fi făcută lui Maradona de președintele forului, Julio Grondona, în
cadrul unei reuniuni programată pentru săptămâna viitoare.

Cherquis Bialo a precizat că Grondona îi va cere lui Maradona un
bilanț al activității sale și un proiect pentru a-i prelungi
contractul pe patru ani.

Potrivit presei locale, Grondona îi va cere lui Maradona să se
separe de unii dintre colaboratorii săi, printre cei vizați fiind
secundul său, Alejandro Mancuso.

După participarea la CM din Africa de Sud, unde Argentina a fost
eliminată în sferturi, Maradona s-a retras la reședința sa de la
Ezeiza și nu a discutat despre o eventuală demisie, evocată la un
moment dat.

Medicul personal al fostului mare jucător a declarat, marți, că
selecționerul este extrem de afectat după eliminarea Argentinei de
Germania, scor 4-0, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale,
însă nu se droghează.

Sursa: Mediafax

Publicat: 15 07. 2010, 19:05
Actualizat: 15 07. 2010, 19:13