ProSport a ajuns la Dortmund: nemții au început numărătoarea inversă pentru EURO 2024. România, așteptată cu brațele deschise în zona cu cei mai mulți conaționali din Germania
Ceasul a fost pornit ieri în mai multe orașe din Germania, gazda turneului final al Campionatului European de la anul. Competiția va începe cu meciul de deschidere de pe Football Arena din München, la 14 iunie, și se va încheia cu finala de pe Olympiastadion din Berlin, la 14 iulie 2024.
Și așa cum stă bine unui eveniment de o asemenea amploare, cu fix un an înaintea turneului s-au organizat mai multe acțiuni și ceremonii, pentru a marca momentul intrării în linia dreaptă a competiției, deși acum doar două lucruri sunt certe: Germania e calificată ca gazdă, iar Rusia nu va participa, fiind exclusă din calificări.
Trofeul a fost la cancelarul Olaf Scholz
Trofeul Henri Delaunay – care va fi înmânat câștigătorilor după finala din vara anului viitor – a ajuns ieri la Berlin, unde cancelarul țării gazdă, Olaf Scholz, și ministrul federal al Internelor și Comunității, Nancy Faeser, au întâmpinat o delegație a EURO 2024 condusă de directorul turneului, Philipp Lahm, și ambasadorul turneului, Celia Šašić, precum și o delegație a Federației Germane de Fotbal (DFB), condusă de președintele Bernd Neuendorf și de secretarul general Heike Ullrich.
Cancelarul german a pus accent într-o declarație data pe infrastructura impresionantă a Germaniei, care a găzduit ultima competiție important în 2006, când a fost Campionatul Mondial. „Mai este un an până când Euro 2024 va începe în Germania, un eveniment foarte important pe care mulți oameni îl așteaptă deja cu nerăbdare. Ne putem baza pe structurile care există deja. Este ceva special, deoarece nu trebuie construit nimic de la zero, stadioanele sunt deja acolo, iar transportul public are capacitatea de a face față unui aflux atât de mare de spectatori”, a declarat Scholz.
Nouă din zece stadioane au fost gazdă și la CM 2006
Germania deține întradevăr o infrastructură de cinci stele, marcată de niște bijuterii de stadione. A fost destul de greu să fie alese arenele Euro 2024, deoarece țara are o gamă largă de stadioane care îndeplineau cerința UEFA de capacitate minimă de 30.000 de locuri, plus facilități de top.
În cele din urmă, dintre cele zece stadioane selectate pentru Euro 2024, nouă au fost folosite și pentru Cupa Mondială FIFA 2006: Berlin, Dortmund, Munchen, Köln, Stuttgart, Hamburg, Leipzig, Frankfurt și Gelsenkirchen. Düsseldorf, care nu a fost folosit în 2006, dar care găzduise anterior meciuri la Cupa Mondială din1974 și EURO 1988, va servi drept al zecelea loc de desfășurare a meciurilor de la anul.
În schimb, Hanovra, Nürnberg și Kaiserslautern, orașe gazdă în 2006, nu au mai prins loc la masa bogaților pentru EURO 2024.
O jumătate de milion de români așteaptă România în bazinul Ruhrului
Locurile de desfășurare alese pentru meciuri acoperă toate regiunile principale ale Germaniei, dar zona cu cel mai mare număr de locații la EURO 2024 este regiunea metropolitană Rin-Ruhr din landul Renania de Nord-Westfalia, cu patru dintre cele zece orașe gazdă (Dortmund, Düsseldorf, Gelsenkirchen și Köln). Este și zona în care trăiesc cei mai mulți români, stabiliți sau aflați doar la muncă. Potrivit Biroului Federal de Statistică din Germania, aici trăiau la începutul anului 2020, aproape 500.000 de români, mai mult de jumătate din totalul celor stabiliți în țară. Motivul e simplu. Cea mai aglomerată zonă a Germaniei oferă și cele mai multe locuri de muncă.
Vânzarea biletelor începe în octombrie
Calificarea României la Euro 2024 și repartizarea ei într-o grupă în care meciurile să se joace în bazinul Ruhrului ar atrage foarte mulți conaționali în tribune, o susținere consistentă pentru naționala lui Edi Iordănescu, o națională care a jucat jucat ultimele trei turnee finale în 2000, 2008 și 2016. Respectând frecvența după ritmul o calificare DA, una NU, există speranțe să vedem România la turneul final de la anul. Mai ales că grupa e relativ accesibilă, iar startul a fost bun.
Se anunță deja nebunie la bilete, în ciuda faptului că toate stadioanele sunt mari, doar cel din Koln (49.000 de locuri) și cel din Leipzig (42.000 de locuri) au o capacitate sub 50.000 de scaune. Vânzarea biletelor pentru publicul larg va fi lansată la 3 octombrie, exclusiv prin intermediul UEFA.com.
Vor fi selectați 16.000 de voluntari
Aseară s-a lansat official și programul de voluntariat, în cadrul unui eveniment care a avut loc la Muzeul German de Fotbal din Dortmund. Lahm, Šašić și fostul portar al Borussiei Dortmund și al Germaniei, Roman Weidenfeller, ambasadorul orașului gazdă, au discutat despre importanța inestimabilă a voluntarilor pentru turneu.
Persoanele interesate să devină voluntari pentru turneu vor putea aplica prin intermediul canalelor oficiale. Peste 19.000 de persoane și-au arătat deja interesul și doar 16.000 de voluntari vor fi selectați.
„Lumea va veni la noi, în Germania, în inima Europei. Cred că aceasta este o oportunitate de a arăta, cine suntem noi: deschiși către lume, diverși și toleranți. Astăzi este, de asemenea, o zi foarte specială pentru noi, în calitate de organizatori ai EURO 2024, deoarece va fi lansată platforma de voluntariat. Voluntarii sunt fețele acestui turneu, dar și ambasadorii Germaniei. Am fi foarte încântați să avem cât mai mulți candidați pentru a face parte din acest eveniment sportiv european extraordinar”, a punctat directorul turneului EURO 2024, Philipp Lahm, căpitanul naționalei Germaniei la CM 2014, când nemții au devenit campioni mondiali.
Germania are o națională în suferință
Turneul final de la anul va fi o ocazie important și pentru Germania de a-și regenera imaginea, ținând cont că la ultimele două Mondiale echipa a plecat acasă în faza grupelor, iar la EURO 2020 a fost eliminată în optimi, unde a ajuns in extremis, după un 2-2 chinuit cu Ungaria.
Germania a jucat zilele trecute la Bremen, un amical contra Ucrainei, terminat la egalitate, 3-3, iar presa strâmbă în continuare din nas vizavi de selecționerul Hansi Flick, care face și nu prea face schimbul de generații. Naționala a trecut pe lângă un rezultat rușinos, în minutul 83 fiind condusă cu 3-1, dar Harvertz și Kimmich, în prelungiri, au salvat-o de la eșec. Un eșec, ce ar fi fost al doilea consecutiv pe teren propriu, după 2-3 cu Belgia, în luna martie.
E clar că echipa trece printr-un proces de reconstrucție, vizibil oarecum și la nivelul echipelor de club, ținând cont că Germania n-a avut nicio finalist în cupele europene din sezonul recent încheiat.
Dincolo de performanța sportivă însă, EURO 2024 are un alt țel, dezvăluit chiar de președintele Federației de Fotbal. „Ne așteptăm să trăim un festival european de fotbal și dorim să ne prezentăm țara ca fiind prietenoasă, cosmopolită și primitoare. Acest turneu ar trebui să aibă, de asemenea, un impact mai larg și să ajungă la cele 25.000 de cluburi de fotbal pe care le avem aici, în Germania. Entuziasmul trebuie să se răsfrângă și asupra lor și asupra fotbalului amator. Sperăm că, prin intermediul acestui turneu, mulți copii și adolescenți vor decide să se alăture cluburilor. Asta este ceea ce sperăm – un efect de atracție pentru sport”, a spus ieri și președintele DFB, Bernd Neuendorf.
Doar Stanciu și Alibec au fost la un turneu final
Până să ajungă la EURO 2024, România are două meciuri grele în perioada următoare, vineri în Kosovo și marți, în Elveția. Doar doi fotbaliști din lotul lui Edi Iordănescu știu ce înseamnă experiența unui turneu final. Stanciu și Alibec au fost în Franța, la EURO 2016, unde s-au mai aflat Chiricheș, Chipciu, Săpunaru, Florin Andone, Torje, Keșeru, Găman, Dragoș Grigore, Steliano Filip și Silviu Lung jr, aflați încă în activitate, dar nu și la națională.
Grupa României
25 martie: Belarus – Elveția 0-5, Andorra – ROMÂNIA 0-2, Israel – Kosovo 1-1
28 martie: ROMÂNIA – Belarus 2-1, Kosovo – Andorra 1-1, Elveția – Israel 3-0
16 iunie: Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția (21:45)
19 iunie: Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra (21:45)
9 septembrie: Andorra – Belarus (19:00), ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția (21:45)
12 septembrie: ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra (21:45)
12 octombrie: Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția (21:45)
15 octombrie: Elveția – Belarus (19:00), ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel (21:45)
18 noiembrie: Belarus – Andorra (19:00), Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo (21:45)
21 noiembrie: ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus (21:45)
Clasament
- Elveția 2 2 0 0 8-0 6p
- ROMÂNIA 2 2 0 0 4-1 6p
- Kosovo 2 0 2 0 2-2 2p
- Andorra 2 0 1 1 1-3 1p
- Israel 2 0 1 1 1-4 1p
- Belarus 2 0 0 2 1-7 0p
Se califică primele 2 clasate în fiecare din cele 10 grupe preliminare, urmând ca ultimele 3 locuri să fie decise în martie 2024, în urma play-off-ului Nations League.
Tragerea la sorți a grupelor EURO 2024 va avea loc pe 2 decembrie 2023, la emblematica Elbphilharmonie din Hamburg.