PSG s-a înțeles cu Milan Skriniar, fundașul celor de la Inter Milano, iar fotbalistul slovac ar urma să li se alăture parizienilor din vara viitoare!
Aflat în ultimele 6 luni de contract cu formația din Italia, stoperul care va împlini 28 de ani pe data de 11 februarie a acestui an a refuzat mai multe oferte de prelungire a contractului și este convins să semneze cu trupa lui Christophe Galtier.
Potrivit L’Equipe, Skriniar, aflat în trecut și pe lista lui Real Madrid, și-ar fi dat acordul verbal pentru a semna cu PSG în urmă cu mai multe săptămâni, iar transferul s-ar putea realiza chiar și în această iarnă, dacă Inter va accepta suma oferită de parizieni.
Având în vedere că în vară ar putea schimba echipa pe gratis, șeicii din fruntea lui Paris Saint Germain sunt pregătiți să ofere între 10 și 15 milioane de euro în schimbul unuia dintre căpitanii celor de la Inter.
În vara trecută, conform Gazzetta Dello Sport, PSG a oferit nu mai puțin de 60 de milioane de euro în schimbul lui Skriniar, însă Inter a respins oferta francezilor, oficialii trupei conduse de Simone Inzaghi fiind convinși la momentul respectiv că îi vor prelungi angajamentul slovacului.
În urmă cu o lună, Piero Ausilio, directorul sportiv al lui Inter, dezvăluia că oficialii formației din Serie A au speranțe mari în privința prelungirii angajamentului lui Milan Skriniar, unul dintre jucătorii reprezentativi ai milanezilor.
„Avem speranțe cu privire la prelungirea contractului lui Skriniar. Noi, oficialii clubului, o așteptăm pentru fani și sperăm că asta este și dorința lui, trebuie «să fie doi pentru o căsătorie». Ne dorim să rămână cu noi mult timp, dar pentru asta trebuie să vină ceva și din partea lui.
Propunerea noastră este una semnificativă, încercăm să o ducem mai departe. El este calm, motivat și concentrat pe munca lui și sunt mulțumit de asta și asta contează.
Suntem aici alături de agentul lui pentru a discuta această situație și apoi vom vedea dacă este o chestiune care va fi închisă în următoarele zile sau până la sfârșitul anului, vrem să facem lucrurile bine”, spunea directorul sportiv al lui Inter, Piero Ausilio, în luna decembrie, conform Sky Italia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER