Qatarul a negat, duminică, informațiile apărute în Sunday Times cu privire la existența unor nereguli în atribuirea organizării Cupei Mondiale de fotbal din 2022, informează AFP.
„Ca urmare a articolelor din presă de astăzi, negăm cu vehemență orice acuzație de conduită incorectă”, se arată într-un comunicat al Comitetului de Candidatură al Qatarului.
Publicația britanică Sunday Times a scris că un fost înalt responsabil al sportului din Qatar a plătit cinci milioane de dolari mai multor reprezentanți ai fotbalului internațional pentru obținerea susținerii candidaturii țării sale la Cupa Mondială din 2022.
Sunday Times a precizat că a intrat în posesia a mii de e-mailuri și alte documente care arată că Mohamed Bin Hammam, fost membru al Comitetului Executiv al FIFA și apropiat al organizatorilor Cupei Mondiale din 2022, a făcut plăți pentru susținerea candidaturii Qatarului.
Aceste documente au tendința de a arăta că Bin Hammam, care a fost și președintele Confederației Asiatice de Fotbal, a folosit fonduri obscure pentru a plăti în numerar personalități din fotbal internațional, în scopul de a obține un sprijin masiv pentru candidatura Qatarului.
Jurnalul britanic scrie că Bin Hammam a plătit 200.000 de dolari către președinții a 30 de federații africane și a organizat evenimente de caritate pe acest continent în care a acordat fonduri pentru susținerea candidaturii Qatarului.
Sunday Times a precizat că Bin Hammam a vărsat 1,6 milioane de dolari în conturile fostului președinte Concacaf, Jack Warner, care a demisionat în iunie 2011 din funcția de vicepreședinte al FIFA. Din acești bani, 450.000 de dolari ar fost plătiți înainte de desemnarea țării organizatoare a Cupei Mondiale din 2022.
Dezvăluirile din Sunday Times au venit la două luni după ce Daily Telegraph a scris că Jack Warner și membrii familiei sale au primit aproximativ 1,43 milioane de euro de la o companie din Qatar deținută de Mohamed Bin Hammam.
După ce s-a lansat în cursa pentru președinția FIFA împotriva actualului conducător Sepp Blater, Bin Hammam a fost găsit vinovat de corupție de către comitetul de etică al federației internaționale și suspendat pe viață în 2012.
Președintele FIFA Joseph Blatter a recunoscut că acordarea organizării Cupei Mondiale din 2022 statului Qatar a fost o „eroare”.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER