Ianis Hagi (24 de ani) a vorbit pentru prima dată despre viața sa privată, iar fotbalistul lui Rangers a dezvăluit ce planuri de viitor are.
Deși s-a vehiculat că urmează să se însoare cu Elena Tănase, tânăra care îi este alături de dinainte ca fotbalistul să plece de la Farul Constanța, Ianis Hagi susține că n-a făcut încă acest pas.
Internaționalul român care și-a prelungit contractul cu Rangers în această iarnă a dezvăluit că nu are de gând să se căsătorească în curând, însă are planuri mari alături de Elena Tănase, tânăra care face parte dintr-o familie înstărită, tatăl său fiind un prosper om de afaceri din Constanța.
„Nu (n.r. – dacă şi-a cerut iubita în căsătorie). Relaţia mea îmi place să o am privată pentru că aşa îmi place să o am zi de zi. Relaţia noastră este atât de frumoasă încât ne bucurăm de ea. Cred că este cel mai frumos lucru de pe lume să ai o familie. Îţi doreşti ca la un moment dat să ai familie, să te căsătoreşti, să ai copii, să ştii că toată familia depinde de tine. Cu siguranţă îmi voi dori în viitor o familie, dar o iau pas cu pas. Când vine momentul potrivit ştii când e”, a spus Ianis Hagi la sport.ro.
Relația dintre Ianis și Elena este cât se poate de serioasă, iar tânăra face eforturi mari pentru a merge să-l viziteze pe fotbalistul lui Rangers. Mai mult, Dimciu-Palavoti Tănase se cunoaște de foarte mulți ani cu Gică Hagi, iar „Regele” chiar a fost invitat la un eveniment al familiei Tănase.
Elena Tănase a studiat la Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanța, iar tatăl ei este celebrul afacerist din Constanța Dimciu Palavoti. Acesta deține mai multe businessuri în domeniul agriculturii și în construcții.
Cotat de site-urile de specialitate la 7 milioane de euro, Ianis Hagi și-a prelungit contractul cu Rangers până în vara lui 2026. Fotbalistul în vârstă de 24 de ani a revenit pe 28 ianuarie 2023 după o accidentare care l-a ținut departe de terenul de fotbal un an.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER