Răzvan Lucescu, despre meciul care l-a marcat în Arabia Saudită. „Am simțit că li se taie picioarele!”

Răzvan Lucescu, despre meciul care l-a marcat în Arabia Saudită. „Am simțit că li se taie picioarele!”
  • Publicat:

Răzvan Lucescu, antrenorul celor de la Al Hilal, a vorbit despre meciul care l-a marcat de când a ajuns în Arabia Saudită.

Fiul lui Mircea Lucescu și-a adus aminte de partida câștigată de Al Hilal cu Al Ittihad, scor 3-1, de pe 21 septembrie 2019, atunci când gruparea sa a condus până în minutul 26, dar golul înscris de Al Ittihad în minutul 31 l-a lăsat fără energie. Partida s-a încheiat cu victoria echipei lui Răzvan Lucescu, dar acesta nu poate modul în care s-a desfășurat meciul.

Mai mult, Răzvan Lucescu a vorbit și despre cum este fotbalul din Arabia Saudită și a dezvăluit ce discuție a purtat cu Mihai Bordeianu, fotbalist care joacă la Al Qadisiyah.

Răzvan Lucescu, despre meciul care l-a marcat în Arabia Saudită

„Noi am avut un meci alaltăieri cu Al Qadisiyah, acolo este Bordeianu, iar după meci am discutat cu el și l-am întrebat cum e, cum i se pare aici și mi-a spus că nu s-a așteptat să fie un campionat foarte dificil și că e mult peste ce e în România.

Aici sunt jucători străini aduși cu bani mulți, e vorba de 7 jucători străini la o echipă. Formațiile de top își permit să aducă jucători pe bani foarte mulți, iar ei vin cu foarte mare ambiție. 

Eu îi am aici pe Giovinco, Gomis, au obținut rezultate frumoase în cariera lor, iar acum sunt disperați să câștige. Jucătorii saudiți au talent, iar fotbalul e agresiv. Ei sunt emoționali și poți să câștigi sau să pierzi, chiar dacă ai 3-1. Un singur meci te poate destabiliza și adversarii pot crește în încredere. Eu am avut anul trecut un meci la Al Ittihad. Aveam 2-0 după 20 de minute, îi călcam în picioare, iar în 31 am primit gol. Am pierdut mingea la mijlocul terenului și după am simțit că li se taie picioarele, iar din partea cealaltă era un val incredibil de energie. Putea să fie 2-2. Meciul s-a jucat pe contre și l-am câștigat într-un final cu 3-1, dar a fost un meci greu. E un fotbal foarte dificil aici”, a spus Răzvan Lucescu pentru AS.ro LIVE.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Călin Georgescu a explodat. Anunțul a îngrozit România: S-a enervat, a tras cu arma în el!
Călin Georgescu a explodat. Anunțul a îngrozit România: S-a enervat, a tras cu arma în el!
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×