Reacția Federației Braziliene de Fotbal după ce Barcelona a cerut ca Neymar să nu joace la Copa America

Barcelona nu este de acord ca Neymar (23 de ani) să participe la ediția centenară a Copei America și i-a interzis brazilianului să plece, în vară, la turneul care se va disputa în SUA, iar Confederația Braziliană a răspuns solicitării catalinilori, sămbătă, într-un comunicat de presă.

Gilmar Rinaldi, coordonatorul selecționatelor braziliene, le-a răspuns oficialilor catalani.

„Clubul a acceptat să elibereze jucătorul doar pentru una dintre competiții. Confederația Braziliană de Fotbal, prin intermediul directoratului selecționatelor, va face toate eforturile posibile pentru a conta pe Neymar jr. la Copa America Centenario și la Jocurile Olimpice Rio 2016. Neymar a anunțat public că își dorește să joace în ambele competiții cu selecționata braziliană și contăm, de asemenea, pe poziția sa, în fața clubului.”, se arată în comunicatul semnat de Gilmar.

În acest moment, Barcelona n-are nicio cale legală de a împiedica participarea lui Neymar la ambele competiții, cele două fiind date obligatorii în calendarul FIFA și cluburile sunt obligate să pună la dispoziția naționalelor jucătorii convocați.

Copa America Centenario va avea loc în perioada 3-26 iunie în Statele Unite, în vreme ce turneul de fotbal de la Jocurile Olimpice se va desfășura între 3 și 20 august.

Mediafax

Publicat: 09 04. 2016, 12:01
Actualizat: 09 04. 2016, 12:02