Reacția lui Cristiano Ronaldo când a fost întrebat despre posibilitatea de a fi în continuare rezervă la naționala Portugaliei: „Eu vreau titular!” Ce spunea selecționerul Roberto Martinez
Cristiano Ronaldo a susținut prima sa conferință de presă din acest an la echipa națională a Portugaliei, iar superstarul de la Al Nassr a spus clar și răspicat că își dorește să fie titular sub comanda lui Roberto Martinez.
Cristiano Ronaldo, mesaj clar și răspicat pentru Roberto Martinez
Atacantul a ajuns la vârsta de 38 de ani însă nu concepe posibilitatea de a renunța la performanță și a dat cărțile pe față în relația cu noul selecționer încă de la bun început.
Astfel, Cristiano Ronaldo a recunoscut că își dorește să evolueze pentru echipa națională încă din primul minut, după ce fostul tehnician al lusitanilor, Fernando Santos, l-a lăsat pe bancă la ultimele jocuri disputate la Campionatul Mondial din Qatar.
„La fel ca toți jucătorii de aici, vreau să fiu titular. Cu toate acestea, trebuie să respect mereu deciziile antrenorului și vreau să pot ajuta echipa națională să fie în top”, a spus Cristiano Ronaldo.
În luna ianuarie, la scurt timp după ce era numit în calitate de selecționer al Portugaliei, Roberto Martinez discuta despre situația lui CR7 și sublinia faptul că o astfel de decizie nu poate fi luată „din birou” și trebuie să analizeze totul la fața locului, în timpul antrenamentelor.
„Deciziile legate de fotbal se iau pe teren, nu iau decizii din birou. Vreau să îi contactez pe fiecare, să îi cunosc pe rând. Cei 26 de jucători care au fost la Cupa Mondială reprezintă punctul de plecare, iar el este unul dintre ei.
Este la echipa națională de 19 ani încoace și merită să aibă parte de o conversație prin care să formăm cea mai bună echipă în următoarele zece săptămâni. De mâine începem munca”, spunea Martinez, conform presei portugheze.
Lotul Portugaliei pentru preliminariile EURO 2024
Portari: Diogo Costa (FC Porto), Jose Sa (Wolverhampton), Rui Patricio (AS Roma)
Fundași: Diogo Dalot (Manchester United), Joao Cancelo (Manchester City), Danilo Pereira (PSG), Pepe (FC Porto), Ruben Dias (Manchester City), Antonio Silva (Benfica), Nuno Mendes (PSG), Raphael Guerreiro (Borussia Dortmund), Diogo Leite (Union Berlin), Goncalo Inacio (Sporting CP)
Mijlocași: Bruno Fernandes (Manchester United), Joao Palhinha (Fulham), Joao Mario (SL Benfica), Matheus Nunes (Wolverhampton), Otavio (FC Porto), Ruben Neves (Wolverhampton), Vitinha (Paris Saint Germain), Bernardo Silva (Manchester City)
Atacanți: Cristiano Ronaldo (Al Nassr), Diogo Jota (Liverpool), Goncalo Ramos (SL Benfica), Joao Felix (Chelsea), Rafael Leao (AC Milan)