Cristiano Ronaldo a contestat cartonașul galben primit pentru simulare din partea lui Radu Petrescu.
Românul Radu Petrescu l-a arbitrat pe Cristiano Ronaldo la al doilea meci pe care echipa națională a Portugaliei l-a susținut după participarea la Cupa Mondială din Qatar. Lusitanii s-au impus fără să aibă vreo emoție în fața reprezentativei din Luxemburg, 6-0.
Starul legitimat în Arabia Saudită a strălucit în această partidă, reușind să marcheze de două ori.
Cristiano Ronaldo nu s-a mulțumit cu atât și a încercat să îl „păcălească” pe arbitrul român. În minutul 57, când Portugalia conducea cu 4-0, CR7 a plonjat la marginea suprafeței de pedeapsă, în speranța că va primi o lovitură liberă. Radu Petrescu a văzut, însă, foarte bine că nu a existat niciun contact cu apărătorul gazdelor, astfel că l-a avertizat cu cartonaș galben, pentru simulare.
Starul lui Al-Nassr nu s-a oprit, însă, aici. Cu toate că simularea a fost evidentă, acesta a venit lângă Radu Petrescu și, afișând un zâmbet ironic, a încercat să îl convingă că ar fi trebuit să dicteze fault.
Arbitrul român nu a stat la discuții și a menținut decizia inițială, ignorând protestele lui Cristiano Ronaldo.
(Sursă foto: captură Prima Sport)
Cristiano Ronaldo a fost titular cu Luxemburg și a reușit să marcheze de două ori în victoria cu 6-0 obținută de echipa națională a Portugaliei.
Fotbalistul în vârstă de 38 de ani a sărbătorit în stilul caracteristic această „dublă” și a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor de socializare.
„Două meciuri, două victorii! Obiectiv îndeplinit. Fericit că am putut să contribui la acest start pozitiv de preliminarii pentru echipa națională. Hai, Portugalia!”, a scris Cristiano Ronaldo, pe contul său de Twitter.
Portugalia s-a instalat pe primul loc al Grupei J din preliminariile CE 2024, după ce a adunat două victorii în primele două jocuri, cu Liechtenstein și Luxemburg. Din grupa lusitanilor mai fac parte Bosnia și Herțegovina, Slovacia și Islanda.
Cristiano Ronaldo are o experiență internațională incredibilă, probabil unică deoarece este singurul jucător cu 198 de selecții. Experiența lui este foarte importantă în vestiar. Apreciez faptul că nu am primit niciun gol mai mult decât că am marcat șase goluri, penalty-ul și marele joc de atac pe care l-am jucat aici, în Luxemburg. Acest joc nu a fost deloc unul ușor. – Roberto Martinez, selecționer Portugalia
Cristiano Ronaldo are o experiență internațională incredibilă, probabil unică deoarece este singurul jucător cu 198 de selecții. Experiența lui este foarte importantă în vestiar.
Apreciez faptul că nu am primit niciun gol mai mult decât că am marcat șase goluri, penalty-ul și marele joc de atac pe care l-am jucat aici, în Luxemburg. Acest joc nu a fost deloc unul ușor.
– Roberto Martinez, selecționer Portugalia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER