Reacția lui Mircea Lucescu după ce și-a salvat postul în prelungirile partidei cu Suedia: „Suntem cu 40 de ani mai tineri decât ei”

Naționala Turciei, pregătită de selecționerul român, Mircea Lucescu, a obținut o victorie surprinzătoare în a doua partidă din competiția Liga Națiunilor. Turcia era condusă de Suedia cu 2-1, însă naționala Semilunei a întors soarta partidei în numai câteva minute.

Akbaba a egalat în minutul 88, pentru ca tot el să marcheze și golul victoriei la ultima fază a meciului, 90+2.

La finalul partidei, „Il Luce” și-a lăudat echipa: „Sunt extrem de fericit după această victorie și mai ales de modul în care am obținut-o. Este o confirmare a jocului bun făcut și în fața Rusiei, chiar dacă acolo am pierdut. Am căpătat în sfârșit încrederea de care aveam nevoie.

Dacă aduni vârsta echipelor de start, suntem cu 40 de ani mai tineri decât suedezii. Asta arată că echipa națională de fotbal a Turciei are un viitor strălucit în față. Ă‚sta este scopul nostru principal, să le acordăm credit tinerilor”.

Turcia, care face parte din Grupa B, Seria a 2-a, din Liga Națiunilor, are deja două meciuri disputate, dar numai trei puncte. Rusia și Suedia, celelalte componente ale grupei, au doar câte un singur meci.

Rămâne de văzut care va fi acum poziția oficialilor Federației Turce de Fotbal față de Lucescu. După eșecul în fața Rusiei, au apărut zvonuri care deja luau în calcul două nume pentru înlocuirea românului: Senol Gunes și Aykut Kocaman.

 

Publicat: 11 09. 2018, 11:48
Actualizat: 11 09. 2018, 11:49