Reacția presei internaționale după moartea lui Pele! Ce au scris cele mai prestigioase publicații din lume: „A murit Pele, Regele fotbalului”

Brazilian players hold a banner in honour of the 82-year-old Brazilian soccer legend Pele who is in a hospital in San Paulo recovering from a respiratory infection at the end of the World Cup round of 16 soccer match between Brazil and South Korea at the Stadium 974 in Doha, Qatar, Monday, Dec. 5, 2022. (AP Photo/Jin-Man Lee)
Vezi galeria foto - 4 poze

Presa internațională a reacționat imediat după decesul legendarului Pele, dispărut dintre noi în cursul zilei de joi, la 82 de ani.

Unul dintre cei mai cunoscuți oameni din istoria sportului, Pele, a decedat în cursul zilei de joi, pe patul de spital. Acesta se lupta cu mai multe probleme de sănătate și a fost internat înainte de Crăciun, întreaga sa familie fiindu-i alături în ultimele zile.

Presa internațională a deplâns dispariția fostului fotbalist, care a câștigat nu mai puțin de trei Cupe Mondiale alături de echipa națională a Braziliei.

Reacția presei internaționale după moartea lui Pele! Ce au scris cele mai prestigioase publicații din lume: „A murit Pele, Regele fotbalului”

Lumea mass-media a fost copleșită după decesul lui Pele, iar cele mai importante publicații de pe planetă nu s-au ferit de cuvinte mari atunci când au făcut referire la gloria fotbalului brazilian.

Dispariția lui Pele: sfârșitul unei lumi”, au titrat francezii de la publicația L’Equipe, care au scris că „dincolo de lumea fotbalului, care l-a pierdut joi pe cel mai bun jucător din istoria sa, planeta îl plânge pe unul dintre cei mai mari sportivi ai tuturor timpurilor”.

Britanicii de la The Sun au anunțat, simplu dar cuprinzător: „Regele a murit”. Jurnaliștii publicației nu s-au ferit să îl numească pe brazilian cel mai mare fotbalist din istorie. „Pele a murit la vârsta de 82 de ani. Legenda Braziliei și cel mai mare fotbalist al tuturor timputilor a decedat după ce s-a luptat cu cancerul”.

Americanii nu au uitat că marele Pele a jucat și în Major League Soccer și și-a adus contribuția la dezvoltarea sportului-rege în SUA. „Pele, imaginea mondială a fotbalului, a murit la 82 de ani. Pele, care a fost declarat comoară națională în Brazilia sa natală, a obținut celebritatea în întreaga lume și a ajutat la popularizarea sportului în Statele Unite”, a notat publicația The New York Times.

Publicat: 29 12. 2022, 21:54