Zinedine Zidane a fost jignit de către președintele FFF, Noel Le Graet, după ce s-a anunțat că Didier Deschamps a prelungit angajamentul cu naționala Franței!
Fostul mare fotbalist și antrenor al lui Real Madrid a fost în cărți pentru postul selecționer în situația în care Deschamps ar fi părăsit prima reprezentativă după mai bine de 10 ani în funcție, însă, în cele din urmă, tehnicianul și-a prelungit înțelegerea, iar Zizou va mai avea de așteptat.
Noel Le Graet, președintele Federației Franceze de Fotbal, a avut o reacție de neînțeles atunci când a fost întrebat dacă Zizou ar fi încercat să intre în contact cu forul pentru a discuta preluarea naționalei.
Conducătorul forului din Hexagon susține că nici măcar nu i-ar fi răspuns lui Zidane la telefon, în cazul în care acesta ar fi încercat să îl sune pentru a negocia preluarea postului de selecționer.
„Zidane a fost mereu sub radar, nu trebuie spuse poveşti. El avea mulţi fani, unii se aşteptau ca Deschamps să plece. Dar cine îl poate critica pe Deschamps? Nimeni! Poţi oricând să pierzi un meci, dar sunt cu el de 10 ani, nu au fost multe probleme.
Zidane în Brazilia? Nu-mi pasă, lăsaţi-l să plece oriunde vrea. Poate să meargă oriunde, la un club…
Dacă Zidane a încercat să mă contacteze? Bineînţeles că nu, nici nu aş fi răspuns la telefon. Să-i spun să caute o altă echipă? Faceţi un program special pentru ca el să îşi găseasă o echipă de club sau o naţională„, a declarat Noël Le Graet pentru RMC Sport, citat de marca.com.
Kylian Mbappe, una dintre vedetele fotbalului mondial la ora actuală, a criticat vehement atitudinea lui Le Graet față de Zinedine Zidane.
„Zidane este Franța! Legenda noastră nu poate fi tratată cu lipsă de respect”, a reacţionat Kylian Mbappe pe contul său de Twitter.
Real Madrid, clubul unde Zinedine Zidane a scris istorie, atât ca jucător, cât și ca antrenor, l-a atacat dur pe președintele FFF, Noel Le Graet, după declarațiile oferite.
Madrilenii nu l-au „uitat” pe conducătorul fotbalului din Franța nici pentru afirmațiile făcute la adresa lui Karim Benzema, despre care a spus că nu ar fi fost la fel de eficient dacă ar fi fost prezent la CM în locul lui Giroud.
„Real Madrid CF regretă declarațiile nefericite făcute de președintele Federației Franceze de Fotbal, Nöel Le Graët, despre Zinedine Zidane, una dintre cele mai mari legende ale sportului mondial.
Aceste cuvinte implică o lipsă de respect față de una dintre figurile cele mai admirate de fanii fotbalului din întreaga lume și clubul nostru așteaptă o rectificare imediată. Zinedine Zidane, campion mondial și campion european care apără tricoul țării sale, printre multe alte titluri, reprezintă valorile sportului și a demonstrat acest lucru de-a lungul carierei sale profesionale ca jucător și ca antrenor.
Declarațiile președintelui Federației Franceze de Fotbal sunt nepotrivite pentru cineva care deține acea poziție și se descalifică, precum cele pe care le face și despre căpitanul nostru Karim Benzema, actualul Balon de Aur, campion al Ligii Națiunilor cu Franța în 2021 și câștigător a 5 Ligi ale Campionilor, printre multe alte titluri”, au transmis cei de la Real Madrid.
Admir cariera lui Karim Benzema, însă, din nefericire, a avut anumite scăpări. Îmi pare rău pentru el. Nu îmi pasă ce spun cei apropiați lui, staff-ul nostru a fost foarte eficient. Dacă Benzema ar fi fost acolo, nu l-am mai fi avut pe Giroud și nu am mai fi marcat la fel de mult – Noel Le Graet, conform RMC Sport.
🗣️ 💬 Noël Le Graët : „J’admire la carrière de Benzema, malheureusement il a eu quelques petits pépins et je le regrette. Je me fiche de ce qu’on raconte, le staff a été très performant. Si Karim avait été là, on n’aurait pas eu Giroud et on n’aurait peut-être pas marqué autant” pic.twitter.com/7q5y4qEKG7 — RMC Sport (@RMCsport) January 8, 2023
🗣️ 💬 Noël Le Graët : „J’admire la carrière de Benzema, malheureusement il a eu quelques petits pépins et je le regrette. Je me fiche de ce qu’on raconte, le staff a été très performant. Si Karim avait été là, on n’aurait pas eu Giroud et on n’aurait peut-être pas marqué autant” pic.twitter.com/7q5y4qEKG7
— RMC Sport (@RMCsport) January 8, 2023
„Cu preşedintele am ajuns la un acord pentru prelungirea până în 2026. Îi mulţumesc preşedintelui. În Qatar, am fost foarte aproape de a obţine ceea ce ne-am dorit, acest titlu de campion mondial. Au fost multe lucruri pozitive.
Vreau să mulţumesc personalului tehnic, întregului personal. La întoarcerea în Franţa, mi-am dat seama de emoţiile pe care le-ar trezit această Cupă Mondială. A fost multă pasiune, sprijin. Puteţi conta pe mine pentru a menţine echipa Franţei la cel mai înalt nivel internaţional”, a spus Deschamps.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER