Regele este Messi!** Argentina – Brazilia 1-0
Aseară, pe „Khalifa Stadium” din Doha, Messi și-a mai exorcizat
un demon. Amicalul de gală dintre cele mai mari rivale din America
de Sud a fost decis de execuția din prelungiri a starului
Barcelonei, la prima victorie în fața Braziliei. Și primul succes
pentru „Albiceleste” în fața „Selecao” după cinci ani!
Argentina versus Brazilia, Messi versus Ronaldinho. Ultimul,
rechemat la națională după o pauză de 18 luni. Datorită lui
Menezes, care a reparat o nedreptate făcută „Dințosului”, lăsat de
Dunga în afara Mondialelor. Cu absențe de marcă de ambele părți,
parcă mai mari la argentinieni. Brazilia fără Julio Cesar și Pato,
Argentina fără frații Milito, Tevez sau Aguero, dar cu veteranul
Zanetti rechemat și el de Batista.
Ronaldinho, mai vizibil, Messi, decisiv
Cum era și normal, dirijorii celor două garnituri au fost Ronadinho
și Messi. Și cei mai periculoși. Cât a fost pe teren, până în
minutul 73, milanistul a creat pericol la poarta lui Romero. A fost
aproape de un gol senzațional, cu călcâiul (6), și a executat bine
câteva lovituri libere, cea mai periculoasă în minutul 38. Messi,
parcă mai puțin vizibil, dar decisiv. În final.
A fost blocat în careu în ultima clipă (81), apoi a câștigat
partida în prelungiri, după o combinație spectaculoasă cu Lavezzi.
A pătruns printr-o mare de adversari și l-a bătut pe Victor cu un
șut la colțul lung.
Deși a învins Brazilia lui Ronaldinho în finala JO din Beijing
(3-0), Messi nu avea în palmares nicio victorie în fața rivalilor,
la echipele mari! Un succes istoric și pentru Batista, la primul
meci de când a fost confirmat oficial selecționer al „pumelor”. Iar
Argentina trece la conducere, cu o victorie în fața adversarilor,
34 la 33 la general, la întâlnirile directe.
1 milion de euro
au plătit organizatorii din Quatar atât Braziliei, cât și
Argentinei pentru a disputa amicalul la Doha
7 este nota primită de Ronaldinho
pentru evoluția din partida de aseară
>
Meciul a fost întrerupt în minutul 80 din cauza unui
suporter care a păcălit forțele de ordine și a intrat pe
teren.
> Amicalul dintre
Brazilia și Argentina a atras în tribunele stadionului din Doha
spectatori de lux. Alex Ferguson și Zinedine Zidane i-au urmărit cu
interes pe
sud-americani.
> Atât Brazilia
(prin Dani Alves), cât și Argentina (prin Messi) au avut câte o
bară în partida de aseară.
Belarus are apărare
„beton”
Belarus, adversara României din preliminariile CE 2012, a câștigat
ieri cu 4-0 meciul amical disputat cu Oman. Jucătorii lui Stange au
demonstrat din nou că au o apărare solidă, ei fiind, de altfel,
singurii care nu au primit gol până acum în calificări. Pentru
Belarus au marcat Martinovici, de două ori, Viaceslav Hleb și
Rodionov, din penalty.
Bosnia a revenit după ce a fost condusă
Viitoarea adversară a României din preliminariile pentru Euro 2012,
Bosnia-Herțegovina, a câștigat aseară, scor 3-2, meciul amical
disputat în Slovacia. Deși au fost conduși încă din minutul 3 al
meciului, bosniacii au revenit spectaculos prin Medunjanin (28),
Pjanic (50) și Dzeko. Ultima jumătate de oră a partidei s-a
transformat în coșmar pentru adversarii României, care au încasat
un gol în minutul 64 și au tremurat serios până la final, când
slovacii au căutat golul egalizator.