Roberto De Zerbi, tehnicianul momentului în Italia, n-a uitat de România, țară în care a jucat pentru CFR Cluj.
Roberto De Zerbi a fost timp de câteva ore pe primul loc în Serie A, cu Sassuolo, după ce echipa la care joacă și Vlad Chiricheș s-a impus pe terenul celor de la Hellas Verona, scor 2-0.
Antrenorul lui Sassuolo, echipă care a adunat cinci victorii și trei rezultate de egalitate în sezonul 2020 – 2021, a vorbit despre momentul în care a decis să devină antrenor și susține că aventura din România, de la CFR Cluj, l-a convins să o ia pe acest drum.
„În România mi-am schimbat perspectiva, pentru că erau jucători din toată lumea, cu o perspectivă fotbalistică complet diferită de a noastră, atât în metodologia de antrenament, cât şi în tactică. Acolo m-am gândit că ar putea fi antrenoratul drumul meu.
Apoi, ca antrenor, adevărata Barcelona, cu Xavi, Iniesta şi Dani Alves, când am văzut-o a fost o încântare„, a declarat Roberto De Zerbi la microfonul DAZN.
Roberto De Zerbi a ajucat pentru CFR Cluj în perioada 2010 – 2012 și a adunat 30 de partide în tricoul campioanei României, formație pentru care a înscris opt goluri. Acesta a fost coechipier cu Cristian Panin, Rafael Bastos, Tony, Rada, Sixto Peralta, Emannuel Culio sau Lacina Traore şi a cucerit două titluri de campion cu formația din Gruia.
În vârstă de 41 de ani, Roberto de Zerbi a ajuns pe banca tehnică a lui Sassuolo în vara anului 2020 și are contract cu formația din Serie A până în iunie 2021. Pe parcursul carierei de antrenor principal, De Zerbi a mai antrenat echipe precum Darfo Boario, Foggia, US Palermo și Benevento.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER