Roberto Mancini, decizie finală în ceea ce îl privește pe Andrea Compagno? Gazzetta dello Sport a publicat lotul Italiei pentru startul preliminariilor EURO 2024
Jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport anunță că Roberto Mancini a luat decizia finală în ceea ce îl privește pe Andrea Compagno, atacantul vicecampioanei României.
Roberto Mancini, decizie finală în ceea ce îl privește pe Andrea Compagno? Gazzetta dello Sport a publicat lotul Italiei pentru startul preliminariilor EURO 2024
Andrea Compagno (26 de ani) a fost trecut de Roberto Mancini pe lista preliminară pentru startul preliminariilor EURO 2024, însă jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport anunță că atacantul vicecampioanei României nu face parte din lista finală a naționalei Italiei.
Golgheterul lui FCSB nu apare în lotul preliminar al naționalei Italiei postat de jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport publicat marți, 14 martie 2023. Mateo Retegui, jucătorul lui Tigre, se pare că fi avut câștig de cauză în fața lui Andrea Compagno pentru startul preliminariilor EURO 2024. Lista finală a lui Roberto Mancini o să fie publicat vineri, 17 martie.
Pe lista lui Roberto Mancini s-ar afla zece jucători care ar putea să îl înlocuiască pe Ciro Immobile, titularul care s-a accidentat și nu este disponibil pentru primele meciuri ale naționalei Italiei din preliminariile EURO 2022: Raspadori, Retegui, Gnonto, Pinamonti, Berardi, Politano, Gifro, Pellegrini, Chiesa și Zaniolo.
Retegui joacă de doi constant titular în Argentina și are o calitate ce ne lipsește. Îl urmăresc de mai mult timp și credeam că nu vrea să vină la lot, dar și-a exprimat disponibilitatea – Roberto Mancini, selecționer Italia.
Italia, duel cu Anglia și Malta la debutul în preliminariile EURO 2024
Pentru echipa națională a Italiei urmează meciul cu naționala Angliei, joi, 23 martie, ora 21.45, iar apoi duelul cu Malta, duminică, 26 martie, ora 21.45, în Grupa C din preliminariile EURO 2024.
Echipa națională a Italiei face parte din Grupa C din preliminariile EURO 2024, acolo unde se află Anglia, Malta, Macedonia de Nord și Ucraina.
Andrea Compagno este golgheterul sezonului regulat din Superliga, cu 16 goluri marcate, la egalitate cu Marko Dugandzic. Pe locul trei se află Denis Alibec, fotbalistul lui Gică Hagi marcând 11 goluri în prima parte a sezonului 2022 – 2023.
Cotat de site-urile de specialitate la 1,4 milioane de euro, Andrea Compagno a ajuns la FCSB pe 29 august 2022 în schimbul sumei de 1,5 milioane de euro și a semnat un contract valabil până în iunie 2024, însă echipa lui Gigi Becali are opțiunea să prelungească înțelegerea pentru încă două sezoane.
- 30 de meciuri și 17 goluri a marcat Andrea Compagno în sezonul 2022 – 2023, dintre care 12 pentru FCSB și cinci pentru FC U Craiova