Mircea Lucescu a confirmat pentru ProSport posibilitatea ca el să preia naționala Ucrainei. Tehnicianul lui Șahtior Donețk susține că știe de intenția președintelui Federației, Grigori Surkis, însă a precizat că va comenta pe această temă doar în momentul în care va primi acceptul lui Rinat Ahmetov (patronlu lui Șahtior Donețk)
„Știu că s-a propus la Federație ca eu să fiu selecționer, însă deocamdată nu pot comenta. Ca să pot vorbi despre această ofertă, trebuie să vină o cerere pe adresa clubului, iar președintele Ahmetov să fie pus la curent”, a declarat Lucescu pentru ProSport.
Ucraina este calificată din oficiu la turneul final din 2012, din postura de țară organizatoare, așa că vom putea asista, în măsura în care tricolorii se vor califica și ei, la o întâlnire istorică Lucescu vs Lucescu (de data aceasta din postura de selecționeri, ei mai întâlnindu-se în Cupa Uefa în confruntarea Șahtior – Rapid).
Ucraina a pierdut în barajul cu Grecia biletele pentru mondialul african, iar selecționerului Alexei Mihailicenko nu îi va mai fi prelungit contractul, scadent la finalul anului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER