Sagnol ar putea abandona fotbalul!

Willy Sagnol și-ar putea încheia cariera, în mod oficial, în luna mai, dacă nu se reface complet dupa operația suferită la tendonul lui Ahile. Deși nu este decât o ipoteză, lucrurile sunt mult mai serioase decât ar putea părea la prima vedere, și chiar fostul jucător al lui AS Monaco este primul care admite această posibilitate.

„Am revenit în perioada de pregătiri cu toată pofta pe care o putea avea un om care revenea după europeanul de tristă amintire. Din păcate, ceva s-a rupt, am aflat ulterior despre ce era vorba, am suferit o intervenție chirurgicală, dar lucrurile nu merg deloc mai bine. Tendonul mi se inflamează imediat în regim de efort și medicul lui Bayern mi-a spus că mi-a fost atins un nerv în timpul operației. Ce este cu adevărat grav, este faptul că nu știu nici acum când aș putea reveni pe gazon. Dacă acest lucru nu se va întâmpla mai devreme de mai, în mod cert îmi voi încheia cariera de jucător. În ceea ce privește naționala, ea nu mai este o prioritate pentru mine”, a declarat internaționalul din Hexagon care evoluează acum pentru Bayern Munchen.

Cui îi este frică de vițel?

Chestionat de Telefoot despre acuzele care i se aduc lui Patrick Vieira, zvonuri care spun că acesta ar fi utilizat Actogevin, un medicament care constă într-o perfuzie cu sânge de vițel deproteinizat, Sagnol considera că, din punctul său de vedere, lucrurile sunt clare.

„Actogevinul nu este un produs dopant, chiar medicul lui Bayern îl prescrie și, dacă nu mă înșel, tot el i-a spus și lui Vieira despre medicament. Una peste alta, văd că s-a refăcut imediat dupa accidentarea la coapsă, deci nimeni nu poate afirma că ar fi un medicament inutil sau chiar periculos. Aaa, este interzis în Franța? Atunci, duceți-vă la ministrul sănătății la Paris și întrebați-l pe el de ce a interzis Actogevinul”, a lămurit problema fundașul dreapta al bavarezilor.

Publicat: 16 11. 2008, 14:25