Sămânță de scandal între cocoși

William Gallas confirmă, în autobiografia care va apărea zilele acestea la Paris, faptul că au existat tensiuni între componenții lotului în timpul Euro din Austria și Elveția. Jucătorul lui Arsenal vorbește despre incidentul din autocar, un moment neplăcut care a constat în faptul că unul dintre "tineri" s-a așezat, fățis, pe scaunul lui Thierry Henry. În plus, admite că a avut, chiar și el, un conflict cu același membru al reprezentativei.

Explicații un pic cam ca în curtea școlii

Cotidianul L’Equipe citează din respectiva carte, iar bucățica de text este elocventă. "Iată-ne la antrenament, o miuță între noi șamd. La un moment dat, mi se pasează balonul. Dacă ar fi să am un adversar în spate, trebuie, în mod obligatoriu să fiu atenționat de cel mai apropiat coechipier. Așa se întâmplă și în timpul meciurilor, bineînțeles.

Din păcate, jucătorul în cauză tace și, evident, sunt deposedat de balon. Mă enervez, mă întorc și arunc, fără să privesc pe cine anume, ceva de genul "Da’ vorbiți, fraților!" În acel moment, lângă mine erau doi băieți. Unul nu a zis nimic, celălalt îmi lansează un "Dacă ești un șmecher, ar trebui să știi dinainte dacă ai sau nu adversar în spate!".

Ca la 20 de ani

"Tipul, căruia nu vreau să-i dau numele, nu are decât vreo 20 de ani. Am avut și eu vârsta aceasta, dar nu mi-aș fi permis niciodată să-i vorbesc în felul acesta și pe un asemenea ton unui coechipier mai în vârstă decât mine. Băieții din grupul puștilor sunt un pic prea siguri pe ei, au impresia că le știu pe toate, dar sunt niște nulități, de fapt. Să vă spun acum continuarea discuției.
– Hai, las-o mai moale. Vorbește și tu mai încet, zice el.
– Cum îți permiți să vorbești așa cu mine? Cine te crezi? Nu ai decât 20 de ani. Și ține minte, eu nu sunt prietenul tău!
– Păi, nici eu nu sunt prietenul tău! Cam așa am fost noi, bătrânii, respectați și tratați în timpul europeanului. Cool, nu-i așa?

Totul s-a terminat cu bine

Gallas admite că jucătorul în cauză și-a recunoscut greșelile. Deși fotbalistul cu ascendență în Gouadeloupe nu a dorit să menționeze numele jucătorului, ziariștii au aflat, pe alte căi, că este vorba despre Samir Nasri care, culmea ironiei, i-a devenit imediat coechipier la Arsenal. Una peste alta, fostul jucător al lui Chelsea reproșează tinerei generații lipsa de bun simț și de respect față de jucătorii mai vechi. Și la club, și la națională.

 

traducere și adaptare: Octavian METONI

Publicat: 21 11. 2008, 17:24