Echipa argentiniană San Lorenzo a câștigat, miercuri, Copa Libertadores, după ce a învins, la Buenos Aitres, cu scorul de 1-0 (1-0), formația paraguayană Nacional Asuncion, în manșa retur a finalei, informează AFP.
Golul a fost marcat de Nestor Ortigoza din penalti, în minutul 36. În partida tur, de la Asuncion, scorul a fost 1-1.
San Lorenzo, club fondat de un preot, a câștigat în premieră acest trofeu. Însă antrenorul Edgardo Bauza este la al doilea, după ce a înregistrat aceeași performanță cu Liga de Quito (Ecuador), în 2008. El a devenit astfel primul tehnician care cucerește Copa Libertadores cu două echipe din țări diferite.
Vicepreședintele grupării argentiniene, Marcelo Tinelli, a anunțat că jucătorii vorm merge, săptămâna viitoare, la Vatican pentur a-i prezenta trofeul Papei Francisc, suporter din tinerețe al acestei formații. Suveranul Pontif a făcut o referire la finală, miercuri, chiar înainte de a pleca în Coreea de Sud: „Astăzi este o zi specială”.
San Lorenzo se alătură altor șapte grupări argentiniene care au câștigat Copa Libertadores. Ele totalizează acum 23 de succese în această competiție.
Noua campioană va participa la Campionatul Mondial al cluburilor, care va avea loc în decembrie, în Maroc. Din partea Europei va fi prezentă la acest turneu formația Real Madrid, deținătoarea Ligii Campionilor.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER