Scandal la început de 2023: Dani Alves este anchetat pentru agresiune sexuală! O tânără din Barcelona îl acuză că i-a băgat mâna pe sub lenjeria intimă
Dani Alves, fundașul dreapta brazilian în vârstă de 39 de ani legitimat acum la UNAM Pumas (Mexic), a devenit protagonistul unui scandal sexual în Spania, la început de 2023.
Fostul fotbalist al Barcelonei a încheiat anul 2022 cum nu și-ar fi dorit: implicat într-un scandal sexual.
Dani Alves este acuzat că ar fi agresat o femeie vineri, 30 decembrie, într-un club din Barcelona, acolo unde fotbalistul își petrece vacanța, informează Marca.
Scandal la început de 2023: Dani Alves este anchetat pentru agresiune sexuală! O tânără din Barcelona îl acuză că i-a băgat mâna pe sub lenjeria intimă
Sursa citată notează că o femeie ar fi reclamat faptul că un client ar fi atins-o în zonele intime, iar inculpatul ar fi chiar Dani Alves.
Imediat după incident, femeia a mers, împreună cu prietenele ei, la o secție de poliție, unde a depus plângere împotriva lui Dani Alves. Femeia ar fi transmis că fotbalistul brazilian i-ar fi băgat mâna pe sub lenjeria intima.
Presa din Spania explică faptul că femeia era tulburată de acest eveniment, iar imediat după ce procedura de la secția de poliție a fost încheiată, organele legii s-au deplasat către clubul respectiv, dar nu l-au mai găsit acolo pe Dani Alves. Incidentul ar fi fost confirmat de către un martor prezent în club la momentul respectiv.
Dani Alves și reprezentanții acestuia neagă însă această întâmplare și explică faptul că fotbalistul a fost prezent, într-adevăr, în clubul respectiv, însă pentru o perioadă scurtă de timp, iar incidentul menționat nu ar fi avut loc.
Poliția din Barceloa a deschis o anchetă, femeia respectivă ar fi mers să efectueze un control medical, plângerea este deschisă, însă presa spaniolă notează că nu există un denunț pe numele lui Dani Alves.