Presa din Anglia a declanșat o puternică acțiune anti rasism, după ce internaționalul de tineret Danny Rose a fost supus mai multor abuzuri în timpul meciului Serbia U21 – Anglia U21.
Sub titlul „Ce vor face acești 17 oficial albi în lupta cu rasismul?„, jurnaliștii cotidianului britanic The Sun se întreabă care sunt șansele ca UEFA să ia o decizie drasctică, în condițiile în care toți cei 17 membri ai comitetului executiv sunt albi.
„Surprinzător, regretabil, nu e nicio față de culoare printre ei. Câțiva dintre membrii Comitetului Executiv al UEFA vin din țări cu probleme teribile în aceast aspect, precum Bulgaria sau Spania.
Alții, precum germanul Dr. Theo Zwanziger se prezintă drept adversari de temut ai fanatismului. Dar ceea ce unește cei 16 bărbați și o femeie e palmaresul dizgrațios al organizației în ceea ce privește pedepsirea insultelor rasiste.
Vă amintim că danezul Niklas Bendtner a fost amendat cu 80.000 de lire steline pentru că și-a dat jos pantalonii la Euro 2012 pentru a arăta logo-ul unei case de pariuri, în timp ce Federația Bulgară de Fotbal a fost amendată cu doar 32.000 de lire sterline după că mai mulți fani l-au abuzat rasial pe Ashley Young, în Sofia.
Mesajul e clar: marketingul ascuns e rău – rasismul, așa și așa„, notează The Sun.
Componența Comitetului Executiv al UEFA: DR. THEO ZWANZIGER (Germania), BORISLAV MIHAYLOV (Bulgaria), ALLAN HANSEN (Danemarca), SERGEY FURSENKO (Rusia), KAREN ESPELUND (Norvegia), AVRAHAM LUZON (Israel), MICHAEL VAN PRAAG (Olanda), FRANTISEK LAURINEC (Slovacia), PETER GILLIERON (Elveția), MIRCEA SANDU (România), GIANCARLO ABETE (Italia), ANGEL MARIA VILLAR LLONA (Spania), SENES ERZIK (Turcia), MICHEL PLATINI (Franța), GEOFF THOMPSON (Anglia), MARIOS N LEFKARITIS (Cipru), GRIGORIY SURKIS (Ucraina);
„UEFA va merge mai departe! Nu ne oprim la amenzi” Sursa citată notează însă că, cel puțin la nivel declarativ, UEFA e pregătită să ia acum sancțiuni dure și nu se va rezuma numai la amenzi.
„Cred că vom merge mai departe acum! Nu ne oprim la amenzi. Cred că trebuie să fim fermi în acest aspect, mai ales când vine vorba despre această țară (n.r. Serbia)„, a declarat Geoff Thompson, reprezentantul Angliei în Comitetul Executiv al UEFA.
The Sun notează că Georff Thompson amintește de avertismentul clar dat de Michel Platini Serbiei și Croației anul trecut, când cele două țări au fost amenințate cu excluderea de la Euro 2012 dacă nu își rezolvă problemele cu huliganismul și rasismul. „Mulți cred că a venit timpul ca Platini și colegii săi să arate că le pasă cel puțin la fel de mult de problema rasismului, cât de regula Fair-play-ului financiar„, scriu englezii în încheiere.
Probleme și pentru Steaua? Scandalul din Serbia vine cum nu se putea mai rău pentru clubul Steaua, care a fost implicat recent în mai multe scandaluri de acest tip, iar Rapidul așteaptă o decizie oficială din partea UEFA și FRF cu privire la insultele cu tentă rasistă din timpul și de la finalul derby-ului Steaua – Rapid, de pe Național Arena.
UEFA a răspuns printr-o scrisoare oficială trimisă suporterilor rapidiști, în care își exprima dezaprobarea totală în legătură cu întâmplările de la finalul partidei Steaua – Rapid și susține că așteaptă acțiuni dure din partea FRF.
Ce s-a întâmplat după Serbia – Anglia
La finalul partidei, suporterii gazdelor au început să imite strigătele maimuțelor la adresa jucătorilor de culoare din echipa Angliei. Danny Rose, fundașul echipei Sunderland, a fost eliminat după ce a degajat nervos balonul, ca răspuns la provocările venite din tribune, gest ce a declanșat altercații între jucători, antrenori și spectatori.
foto: thesun.co.uk
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER