Scandalul pariurilor din Italia, Mutu – goluri suspecte!** „Briliantul” a înscris într-o partidă bănuită că a fost trucată de mafia pariurilor!

Italia e conectată în aceste zile la scandalul meciurilor
aranjate pentru câștiguri la pariuri. S-a vorbit și despre partide
trucate în Serie A, iar printre ele se află și Fiorentina – Roma
(2-2), în care Mutu a deschis scorul și a dat și o pasă de gol.

Alături de Lecce – Cagliari (3-3) și Genoa – Lecce (4-2),
Fiorentina – Roma (2-2) a intrat și el în vizorul procurorilor.
Afirmația stomatologului Pirani, „am aranjat meciuri în Serie A”,
și nominalizările făcute în cadrul interogatoriului sunt șocante.
Rămâne însă să fie și probate.

Deocamdată se bazează doar pe stenogramele unor înregistrări
telefonice, în care fostul portar al echipei Cremona, Paoloni,
membru al rețelei, îi transmite lui Pirani să parieze „multe
goluri” în aceste meciuri, sugerând că unii jucători, mai ales de
la Lecce, ar fi fost mituiți. Sarcina procurorilor e să găsească
probele.

Cert e că Fiorentina – Roma, din etapa a 30-a din Serie A, a
fost unul dintre cele mai bune meciuri ale lui Mutu în acest sezon.
A deschis scorul (22), apoi i-a pasat decisiv lui Gamberini (35),
dar „Roma a fost salvată de furia lui Mutu” (Gazetta dello Sport)
grație „dublei” lui
Totti.

Suspendări după
Debrecen – Fiorentina

E curios totuși că Fiorentina e legată, aproape întotdeauna, de
scandalurile care lovesc fotbalul italian. S-a cerut să fie
retrogradată pentru „Calciopoli”, deși ulterior decizia a fost
schimbată, și încă are de plătit pentru scandalul din 2006. Și nici
asocierea într-un meci suspectat de aranjamente pentru pariuri nu e
nouă.

După un meci din 2009 pierdut cu Fiorentina (3-4) în Liga
Campionilor, portarul de la Debrecen, Vukasin Poleksic, a fost
suspendat de FIFA pe trei ani! S-a decoperit că a acceptat bani din
partea rețelei mafiote a fraților Sapina, pentru a încasa multe
goluri. Două le-a primit de la Mutu.

Între
Galata și Cesena

Potrivit presei italiene, Mutu nu mai face parte din planurile de
viitor ale Fiorentinei, iar în această vară se va despărți de
clubul „viola”. Gratis, cel mai probabil, din cauza problemelor cu
Chelsea, dar Fiorentina va economisi astfel un salariu de două
milioane de euro. „Mutu este un jucător foarte valoros. Avem
argumente pentru asta. Dar încă nu pot nici să confirm, nici să
infirm interesul pentru el”, a spus Terim, antrenorul lui
Galatasaray, echipă care-l vrea pe Mutu alături de cei de la
Cesena.

Publicat: 08 06. 2011, 03:00
Actualizat: 08 06. 2011, 03:50