Scene de senzație în vestiarul Romei: fotbaliștii l-au sărbătorit pe portughezul Jose Mourinho, care a împlinit miercuri 59 de ani! VIDEO
Jucătorii Romei au organizat o petrecere surpriză pentru managerul Jose Mourinho, cu ocazia aniversării a 59 de ani.
Tehnicianul portughez a fost primit de elevii săi cu tort și șampanie din belșug.
The Special One a fost plăcut impresionat de atașamentul arătat de fotbaliștii săi.
Fotbaliștii Romei au dat o petrecere surpriză în vestiar pentru managerul Jose Mourinho, care a împlinit 59 de ani
Fostul antrenor al lui Internazionale Milano a afișat carisma sa caracteristică și i-a încântat pe cei prezenți cu glume savuroase, în timp ce a fost aplaudat puternic de jucătorii Romei și membrii staff-ului său, prezenți în vestiarul gialorossilor pentru a lua parte la petrecerea surpriză.
După ce a suflat în lumânări și a tăiat tortul personalizat în culorile Romei, primit cadou, Mourinho i-a oferit prima felie căpitanului capitolinilor Lorenzo Pellegrini.
Roma lui Mourinho ocupă locul al șaselea în Serie A după victoria de duminica trecută din deplasarea de la Empoli.
Astfel, echipa portughezului rămâne angrenată în lupta pentru locurile de Europa de sezonul viitor, dar la cinci puncte în spatele primelor patru locuri care să o ducă în Liga Campionilor.
„Am jucat pentru audiență”
Mourinho și-a exersat glumele pentru petrecerea organizată de ziua lui, după ce a declarat că Roma a lăsat-o pe Empoli să marcheze de două ori la scorul de 4-0 pentru a ține telespectatorii interesați de partidă, în fața televizoarelor.
El a spus pentru DAZN: „În a doua repriză am jucat pentru audiență. Telespectatorii ar fi închis televizoarele dacă ne-am fi desprins la 5-0”.
Jose Mourinho avea 37 de ani când a ocupat pentru prima oară postul de manager al unui club de fotbal la Benfica Lisabona.
Fostul tehnician al lui Real Madrid a cucerit două Ligi ale Campionilor cu FC Porto și Interul lui Cristi Chivu, la care a adăugat în vitrina cu trofee opt titluri de campion în ligile de elită de Europei.
Conturile oficiale ale Europa League și LaLiga s-au numărat printre cele care au ales să îl felicite pe rețelele de socializare pe cel supranumit The Special One, cu ocazia împlinirii vârstei de 59 de ani.