Scene tragicomice în prima ligă de fotbal din Argentina, la derby-ul dintre rivalele de moarte Racing Club – Independiente!
Un fotbalist al oaspeților de la Independiente, Leandro Fernandez, a fost doborât de un pește mort, aruncat din tribună de către unul dintre fanii echipei gazdă, Racing Club.
Starul celor de la Independiente a fost imediat scos pe targă pentru a putea primi îngrijiri medicale.
Rivalitatea dintre cele două cluburi este una istorică.
Scandal la derby-ul Racing – Independiente
Un incident bizar s-a petrecut în Argentina, la derby-ul dintre Racing Club și Independiente, unde starul oaspeților Leandro Fernandez a fost doborât pe gazon de un pește mort, aruncat de unul dintre fanii lui Racing Club.
Derby-ul din Primera Division a fost ca de obicei unul extrem de tensionat, cu nu mai puțin de 8 cartonașe galbene arătate în timpul regulamentar.
Gabriel Hauche a marcat singurul gol al întâlnirii, în minutul 9, și a adus toate cele trei puncte pentru gazdele de la Racing Club.
Cu toate acestea, însă, nu reușita sa a ținut capul de afiș al discuțiilor de după finalul meciului.
Starul lui Independiente, Leandro Fernandez, a căzut ca secerat pe gazon, la câteva clipe după startul reprizei secunde, după ce a fost lovit în cap de un pește mort, aruncat din tribună de către unul dintre suporterii echipei gazdă.
Fotbalistul de 31 de ani a rămas întins pe gazon cu mâinile în jurul feței și a fost nevoie ca el să fie scos de pe teren cu targa pentru a putea primi îngrijiri medicale la marginea terenului.
Din fericire, Leandro Fernandez a revenit în câteva minute pe gazon și a reușit să ducă la bun sfârșit partida.