Se poate și mai rău!

Exercițiu de autoamăgire: tricolorii lui Pițurcă par niște meseriași față de norvegieni, alți favoriți la calificare care se târăsc în preliminarii.

„Vikingii“ – dacă elevii lui Egil Olsen mai pot purta acest nume războinic – ocupă ultimul loc în Grupa 9 preliminară, având doar două puncte! Ce-i drept, ultimul loc înseamnă pentru această grupă locul 5, poziție pe care o ocupă și România. Și tot ce-i drept, nordicii au jucat doar trei partide, nu cinci, precum ai noștri. Și din nou ce-i drept, distanța de cinci puncte care o desparte pe Norvegia de locul al doilea poate fi lesne depășită, mai ales că Scoția, aflată pe poziția secundă, are două partide în plus disputate. Dar să ne amăgim cât încă putem și să spunem că, iată, se poate și mai rău decât în cazul României. Așa că, cel puțin până la Euro 2012, românilor le vor rămâne doar manelele și norvegienilor doar black metal-ul, pentru că din fotbal au cam dispărut ambele țări.

Spania, Anglia și Olanda, doar victorii

În timp ce românii și norvegienii uită ce înseamnă să câștige un meci, Spania (Grupa 5), Anglia (Grupa 6) și Olanda (Grupa 9) au obținut în actualele preliminarii numai victorii. 6 din 6 pentru iberici, 5 din 5 pentru britanici și batavi!

Marea surpriză vine din Grupa 3, unde lider este Irlanda de Nord. Bosnia lui Miroslav Blazevic este și ea o apariție interesantă, ocupând locul secund în grupa Spaniei. Ex-iugoslavii au pus la punct Belgia în ultimele două runde, 4-2 în deplasare și 2-1 acasă.

 

Publicat: 03 04. 2009, 09:00
Actualizat: 03 04. 2009, 09:19