Se pregătește trădarea secolului în Bundesliga! Bayern Munchen recunoaște oficial că vrea transferul lui Erling Haaland de la rivala Borussia Dortmund: „Orice este posibil”

Antrenorul campioanei Europei, Hans-Dieter Flick, a vorbit despre interesul lui Bayern Munchen pentru transferul starului rivalilor de la Borussia Dortmund, Erling Haaland.

Internaționalul norvegian de doar 20 de ani este pe lista bavarezilor, dar și a granzilor din Premier League pentru o mutare la vară.

Bayern Munchen vrea să dea lovitura pe piața transferurilor prin aducerea lui Erling Haaland de la Borussia Dortmund! Bavarezii au recunoscut oficial interesul: „Are contract pe termen lung, dar orice se poate întâmpla”

Prolificul atacant Erling Haaland a marcat 45 de goluri în 46 de meciuri pentru cei de la Borussia Dortmund, de la transferul său din ianuarie 2020, de la RB Salzburg.

După ce l-a văzut personal la lucru pe starul norvegian în meciul Bayern Munchen-Borussia Dortmund, încheiat cu scorul de 4-2, partidă în care golgheterul galben-negrilor a dat din nou recital și a marcat cele două goluri ale oaspeților, managerul bavarezilor, Hansi Flick, a recunoscut interesul pentru el și nu a exclus un posibil transfer al fotbalistului nordic:

„El este un jucător care poate juca la orice echipă de top. Este ceea ce îl face să iasă în evidență, desigur”,  le-a spus Flick celor de la Sky Germania.

În ceea ce privește viitorul, nimeni nu poate cunoaște ce se va întâmpla. Lucrurile se pot mișca foarte repede în fotbal. De aceea, nu sunt deloc îngrijorat de asta. Multe lucruri sunt posibile în viață și nu poți exclude nicio variantă. Dar aici vorbim despre viitor și el are contract pe termen lung cu Dortmund”, a adăugat tehnicianul campioanei din Bundesliga.

După revenirea de senzație din meciul cu rivala Dortmund, Bayern Munchen păstrează un avantaj firav, de numai două puncte, în fața celor de la RB Leipzig, în vârful clasamentului din Germania.

Erling Haaland are o clauză de reziliere a contractului său cu Borussia Dortmund de 75 de milioane de euro, dar care devine activă abia la finalul sezonului viitor, în vara lui 2022. Până atunci, suma lui de transfer nu va fi mai mică de 100 de milioane de euro.

Publicat: 08 03. 2021, 09:00