Se schimbă regula ofsaid-ului?** Blatter pregătește ceva!

Sepp Blatter pare convins să revoluționeze fotbalul și, după mai
multe modificări care au schimbat mai mult sau mai puțin fața
„sportului Rege”, ar putea schima una din regulile fundamentale ale
jocului: ofsaid-ul.

Președintele FIFA a avut o întrevedere cu Leandro Negre,
președintele Federației Internaționale de Hochei, principalul
subiect abordat fiind modul în care a fost implementată noua regulă
a ofsaid-ului în hochei, în 1998. Deși inițial a fost privită cu
scepticism, acum părerea unanimă e că modificarea făcută în urmă cu
mai bine de un deceniu a făcut ca hocheiul mai atragător pentru
spectatori. Evident,

Mi-a pus mai multe întrebări și voia să știe cât succes a
avut. Nu știu ce are de gând să facă, dar a părut foarte interesat
să afle cum am implementat-o
„, a spus Negre, citat de Sky
Sports.

Regula ofsaid-ului, în actuala formă, datează din 1925, singurele
modificări majore fiind făcute în 1990, când s-a specificat clar
că, în cazul în care atacantul și fundașul sunt pe aceeași linie,
atacantul nu e considerat „afară din joc” și în 2003, când s-a
schibat modul de interpretare al acestor situații (se acordă ofsaid
numai în cazul în care jucătorul aflat într-o asemenea poziție
participă activ la acțiunea de atac).

Schimbări făcute în „era Blatter”

– introducerea și renunțarea la „Golul de Aur” – echipa care
înscria prima în prelungirile partidei era declarată
învingătoare.

– După 2002, Campioana Mondială nu mai are asigurat locul pentru
următorul turneu final.

– Din 2004, jucătorii care își scot tricoul după marcarea unui gol
primesc cartonașul galben.

– Din 2007, nicio partidă internațională nu se mai poate disputa la
o altitudine mai mare de 3000 de metri, motivând că sănătatea
jucătorilor este pusă în pericol.

Publicat: 04 03. 2010, 20:18
Actualizat: 05 03. 2010, 00:43