Selecționerul Columbiei, acuzat că a agresat o femeie, a demisionat

Selecționerul Columbiei, Hernan „Bolillo” Gomez, care, conform
presei locale, a lovit o femeie, a demisionat, marți, la 24 de ore
după ce și-a cerut scuze public, informează AFP.

Federația a convocat o reuniune extraordinară pentru a studia
situația, aceasta urmând să aibă loc în zece zile.

Luni, Hernan „Bolillo” Gomez, și-a cerut scuze, luni, după ce presa
a dezvăluit că a agresat o femeie care a criticat jocul echipei
sale. „În legătură cu incidentul care a avut loc sâmbătă și care mă
frământă, vreau să spun public că regret profund gestul meu și
faptul că mi-am pierdut calmul în asemenea mod”, a declarat Gomez.
„Vreau să-mi prezint scuze public pentru comportamentul meu. O
astfel de atitudine nu este în niciun caz acceptabilă și mai ales
din partea unei persoane ca mine, care nu s-a aflat niciodată
într-o astfel de situație în 26 de ani de carieră profesională”, a
mai spus Gomez.

Potrivit presei locale, Gomez ar fi lovit de două ori o femeie la
ieșirea dintr-un bar din Bogota, după ce aceasta a criticat modul
de a conduce naționala.

În iulie, la Copa America din Argentina, Columbia a fost eliminată
de Peru, în sferturile de finală ale competiției.

Sursa: Mediafax

Publicat: 10 08. 2011, 13:14
Actualizat: 10 08. 2011, 13:15