Selecționerul columbian al naționalei Costa Ricăi, Jorge Luis Pinto, a fost jefuit, luni seară, la San Jose, hoții sustrăgându-i din mașină o tabletă, un telefon și un laptop care conținea note de lucru și numerele unor personalități din fotbal, informează cotidianul local La Nacion, citat de AFP.
Jaful a avut loc în timp ce Jorge Luis Pinto se afla într-un restaurant, hoții spărgând unul din geamurile mașinii.
„Am fost jefuit de documente foarte importante. Note din conferințele mele de presă, un telefon mobil, bani, documente personale și un laptop care conținea notele mele de lucru și numerele de telefon ale prietenilor mei din lume și ale personalităților din fotbal. Cum le găsesc?”, s-a plâns tehnicianul, care a mai fost jefuit de o tabletă care conținea o parte dintr-o carte pe care o scrie.
Antrenorul columbian a promis o recompensă în schimbul restituirii bunurilor.
Costa Rica face parte din grupa D la turneul final al Cupei Mondiale, alături de reprezentativele Angliei, Italiei și Uruguayului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER