Selecționerul Muntenegrului, LjubiÅ¡a Tumbakovic, a fost demis după ce a boicotat meciul din preliminariile EURO 2020 cu statul Kosovo. Momente incredibile

UPDATE | Selecționerul Muntenegrului, LjubiÅ¡a Tumbakovic, a fost demis după ce nu s-a prezentat la meciul cu Kosovo din preliminariile EURO 2020. Din cauza tensiunilor politice și ale amenințărilor venite din Serbia, tehnicianul sârb a decis că e mai bine să facă un pas în spate. Federația de la Podgorica nu i-a dat dreptate și l-a demis în cursul zilei de sâmbătă. Meciul s-a terminat la egalitate, scor 1-1.


Muntenegru și Kosovo se înfruntă în această seară, în preliminariile EURO 2020, dar selecționerul LjubiÅ¡a TumbakoviÇ și jucătorii Filip Stojkovic și Mirko Ivanic au decis să nu participe la joc. TumbakoviÇ e sârb, iar ceilalți doi evoluează pentru Muntenegru, dar s-au născut în Serbia.

Din pricina tensiunilor din Kosovo și Serbia, cei trei au decis să nu participe la meci. Conform Kosovan Football, cei trei ar fi fost amenințați de numeroși oameni cu influență din Serbia. Mesajul ar fi fost clar: dacă mergeți la meciul cu Kosovo, veți avea de suferit. Cei trei au făcut imediat un pas în spate.

UEFA nu permite ca Serbia și Kosovo să se înfrunte în meci oficial. În 2008, Kosovo și-a autodeclarat independența față de Serbia. Statul este parțial recunoscut. Serbia nu recunoaște independența Kosovo, ultima etapă din destrămarea Iugoslaviei. Pe lângă Serbia, alte cinci state europene nu recunoscut indepedența Kosovo: Cipru, Grecia, Slovacia, Spania și România.

Filip Stojkovic și Mirko Ivanic s-au născut în Serbia, dar evoluează pentru naționala statului Muntenegru. În prezent, cei doi evoluează în Serbia, la Steaua Roșie Belgrad.

Meciul dintre Muntenegru și Kosovo are loc vineri, la 21:45.

 

Publicat: 08 06. 2019, 16:02
Actualizat: 08 06. 2019, 16:03