Sepp Blatter, detronat de la președinția FIFA?** Mohamed Bin Hammam vrea să îi ia locul

Președintele Confederației Asiatice de Fotbal, Mohamed Bin
Hammam, a declarat, joi, că se așteaptă ca în maximum 10 zile să se
decidă dacă va candida pentru postul de președinte al forului
mondial, FIFA, deținut în ultimii 13 ani de elvețianul Sepp
Blatter.

Bin Hammam a lăsat să se înțeleagă în ultimele luni că va candida
penstru postul de președinte al FIFA, la următoarele alegeri,
programate la Zurich la 1 iunie.

Într-un interviu acordat pentru The Guardian, Bin Hammam consideră
că schimbarea este bună. „Oamenii trebuie să încerce să
schimbe. Schimbarea este bună. În zece zile voi anunța dacă voi
candida sau nu”,
a spus oficialul în vârstă de 61 de
ani.

Bin Hammam (Qatar) are o mare influență în cadrul FIFA, deoarece
conduce cea mai mare confederație. Mohamed Bin Hammam a menționat
că s-ar retrage din cursă în cazul în care președintele UEFA,
Michel Platini s-ar decide să candideze la șefia forului mondial,
pentru a-l susține.

„În proporție de sută la sută aș susține pe altcineva. Nu am
discutat cu Michel Platini de multă vreme, dar i-am spus că în
cazul în care va candida va avea suportul meu total”,
a
completat Bin Hammam.

Bin Hammam anunță că în cazul în care va candida va pleda pentru o
mai mare transparență la nivelul contabilității FIFA. Oficialul
asiatic a dezvăluit că și-a planificat să meargă la congresul UEFA
de la Paris din 22 martie, pentru a vedea la ce nivel s-ar situa
susținerea sa în tentativa de a concura împotriva lui
Blatter.

Sursa: Mediafax

Publicat: 10 03. 2011, 15:49
Actualizat: 10 03. 2011, 15:50