Serbia a învins greu Feroe
Primul meci oficial în calitate de selecționer al Serbiei pentru Radomir Antic ar fi trebuit să însemne un succes la pas în fața amatorilor din Insulele Feroe. Un adversar mai accesibil pentru debutul plavilor în preliminariile CM nici că se putea, dar Serbia, deși a controlat clar partida, și-a nemulțumit fanii, ratând mult și făcând în majoritatea timpului un meci sub așteptări. Șansa elevilor lui Antic a fost ajutorul involuntar primit de la fundașul Jon Roj Jacobsen, care, în minutul 29, a deviat în propria-i poartă, e drept, pe fondul unei presiuni tot mai crescute a gazdelor. Însă Zigic, Pantelic, Dejan Stankovic sau Tosic au irosit apoi ocazii mari, iar portarul Mikkelsen s-a dovedit și el, în câteva rânduri, extrem de inspirat. Serbia pornește cu o victorie, dar una deloc convingătoare, și deocamdată nu se vede niciun semn de reviriment al plavilor sub conducerea lui Antic. Sârbii au câștigat până la urmă cu 2-0, vedeta Zigic stabilind scorul final în minutul 87.