Shevchenko va merge cu naționala Ucrainei la EURO 2016! Va fi noul antrenor secund

Fostul atacant ucrainean, Andriy Shevchenko, câștigătorul Balonului de Aur în 2004, a fost inclus ca antrenor secund în staff-ul tehnic al Ucrainei pentru EURO 2016, în locul lui Alexandr Zavarov, relatează site-ul oficial al competiției din Franța

Ajuns la vârsta de 39 de ani, Shevchenko este golgheterul absolut al naționalei Ucrainei cu 48 de goluri în 111 meciuri și s-a retras din fotbal la finalul Campionatului European din 2012, care a fost găzduit în comun de țara sa și Polonia. Federația Ucraineană de Fotbal a decis să nu-i extindă contractul secundului Zavarov și i-a oferit acest post lui Shevchenko, a precizat selecționerul Mihailo Formenko, într-o conferință de presă.

În noiembrie 2012, Shevchenko a fost ofertat de federația națională să preia postul de selecționer, dar a refuzat motivând că nu are pregătirea necesară. În martie 2015, Shevchenko a primit licența UEFA Pro după un curs de doi ani.

După aproape patru ani de vacanță, revin în fotbalul mare ca antrenor. Am lucrat cu mari antrenori precum Valeri Lobanovski, Carlo Ancelotti, Jose Mourinho și am câștigat o mare experiență. Cursurile de antrenor mi-au modelat ideile și m-au ajutat să-mi fac propria viziune despre fotbal. Sper că asta mă va ajuta în viitor„, a declarat fostul jucător al echipelor Dinamo Kiev, Chelsea și AC Milan.

La EURO 2016, Ucraina face parte din Grupa C, alături de Germania, Irlanda de Nord și Polonia. 111 meciuri și 48 de goluri are Andriy Shevchenko în echipa națională a Ucrainei, pentru care a jucat din 1995 până în 2012. La două turnee finale a jucat Shevchenko alături de naționala Ucrainei: Campionatul Mondial din 2006 și Campionatul European din 2012.

MEDIAFAX

Publicat: 20 02. 2016, 14:25
Actualizat: 20 02. 2016, 14:26