Italia a fost eliminată de la Cupa Confederațiilor la capătul unui joc în care a primit 3 goluri în prima repriză, dar a evoluat acceptabil în a doua.
Echilibrul dintre cele două echipe nu durează mult, primele ocazii apaținând Braziliei. Astfel, în minutul 7, Luis Fabiano îl găsește cu o pasă pe Ramires, dar acesta nu reușeste să găsească la rândul său cadrul porții. Următoarea acțiune periculoasă aparține tot Braziliei: Kaka îi pasează lui Fabiano, acesta preia din întoarcere, dar e blocat bine de fundași italieni și nu mai reușește să tragă la poartă. Elevii lui Lippi au o replică palidă prin Camoranesi care încearcă un trasor din afara careului, dar nu reușeste să nimerească poarta.
Bara lui Lucio după un corner s-a dovedit preambulul tăvălugului brazilian. În minutul 37 o pasă a lui Maicon îl găsește pe Luis Fabiano. Atacantul preia și lovește puternic mingea, iar Buffon nu are nici o șansă. Scorul e 1-0, iar Lippi încearcă să facă o mutare înlocuindu-l pe inexistentul Iaquinta cu Giussepe Rossi. Cu toate acestea tot Brazilia e cea care înscrie în urma unei combinații între Luis Fabiano, Robinho și Kaka, acțiunea fiind fianlizată tot de Luis Fabiano care reușește dubla. Două minute mai târziu Robinho îl obligă pe Dossena să trimită mingea în propria poartă, iar scorul devine unul de neprezentare, 3-0 pentru Brazilia.
În a doua repriză Lippi mută din nou. În minutul 57 îl scoate din teren pe Toni, o altă mână moartă din tridentul italian și îl introduce pe Gilardino. După această schimbare Italia ia cu asalt poarta Braziliei, dar Julio Cesar e invicibil reușind să respingă mai multe șuturi ale italienilor. În minutul 77 are loc cea mai mare ocazie a italienilor: Cesar iese mult din careu, mingea ajunge la Pepe care poate înscrie în poarta goală dar e blocat de fundași brazilieni.
Meciul se termină în asaltul italienilor care caută să înscrie măcar un gol în poarta lui Cesar, dar nici De Rossi și nici Dossena, la ultima fază a jocului, nu reușesc să prindă cadrul porții cu tirurile lor.
Brazilia va juca în semifinale cu Africa de Sud, în timp ce în cealălaltă semifinală Spania va întâlni SUA, care a trecut cu același scor, 3-0, de Egipt.
Articol scris de Fechită Bogdan Andrei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER