Evoluțiile excelente ale lui Sneijder în Africa de Sud l-au propulsat pe mijlocașul olandez în postura de favorit la câștigarea „Balonului de Aur”.
Cupa Mondială a schimbat ordinea celor mai buni jucători din lume la ora actuală. Dacă înaintea turneului final Rooney și Messi erau considerați favoriți la câștigarea „Balonului de Aur”, acum locul lor a fost luat de Sneijder și Robben, doi olandezi care au jucat finala Ligii Campionilor – Sneijder a și câștigat-o -, și acum sunt în finala Campionatului Mondial. Lângă ei și-ar mai putea face loc și uruguayanul Forlan, autor a patru goluri la turneul final și câștigător al Europa League cu Atletico Madrid. „Bătălia” dintre Sneijder și Robben va continua duminică, la Johannesburg. Doar un gol decisiv al jucătorului lui Bayern München ar putea echilibra balanța, care este acum de partea interistului.
Ascensiunea lui Sneijder a atras și atenția cluburilor mari din Europa. Massimo Moratti, președintele lui Inter, a recunoscut ieri că Manchester United s-a interesat de „perla” campioanei Italiei. „Este adevărat că am primit o ofertă pentru Sneijder, dar nu dau alte detalii”, a spus Moratti.
Sneijder în 2010
Robben în 2010
5 goluri a marcat Sneijder la Cupa Mondială
2 goluri a înscris Robben în Africa de Sud
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER