Șoc! Agentul lui Antonio Rudiger negociază în secret mutarea acestuia de la Chelsea Londra la FC Barcelona!

Șoc! Agentul lui Antonio Rudiger negociază în secret mutarea acestuia de la Chelsea Londra la FC Barcelona!

Sky Sport Germania anunță că FC Barcelona a demarat negocierile cu agentul lui Antonio Rudiger pentru transferul acestuia în vară de la Chelsea Londra pe Camp Nou.

Internaționalul german de 29 de ani va deveni jucător liber de contract, la finalul lunii iunie, când îi expiră înțelegerea cu campioana Europei.

Ar fi al doilea fundaș central pe care Laporta l-ar lua de la echipa lui Roman Abramovici, după ce l-a convins pe danezul Christensen să semneze cu „extratereștrii”.

Mateu Alemany s-a întâlnit în secret cu agentul lui Antonio Rudiger de la Chelsea Londra, într-un hotel din capitala Catalunyei, pentru a discuta transferul la FC Barcelona

Conform Sky Sports Germania, întrevederea, care a durat 3 ore, a avut loc miercuri seara, în hotelul cotat la 5 stele „The Barcelona Edition” și la ea au luat parte Alemany, mâna sa dreaptă Jordy Cruyff și agentul lui Antonio Rudiger, Sahr Senessie.

După ce au vizionat pe viu victoria echipei feminine a Barcelonei în fața marii rivale Real Madrid din Liga Campionilor, alături de cei peste 91.000 de fani blaugrana, prezenți în număr record pe Camp Nou, cei doi conducători catalani s-au întâlnit în inima metropolei catalane cu agentul și totodată fratele vitreg al lui Rudiger.

Sahr Senessie îi aștepta deja pe șefii blaugrana la hotelul exclusivist, care au ajuns în locație puțin după ora 9 seara.

Trio-ul inedit a încercat să nu atragă prea mult atenția celor din jur și s-a așezat discret într-un colț din spate al barului hotelului. În cadrul întâlnirii secrete care a urmat, cei trei bărbați au băut vin și apă, au gesticulat larg, au vorbit în engleză și au râs mult.

După aproape trei ore, la miezul nopții, grupul s-a despărțit amical. Senesie a rămas în luxosul hotel, în vreme ce Alemany și Cruyff au mai discutat câțiva metri pe stradă despre impresiile lăsate de întâlnirea cu agentul lui Rudiger și apoi au plecat separat fiecare spre casa lui.

Potrivit informațiilor obținute de cei de la Sky, catalanii vor să încerce totul pentru a-l semna liber de contract pe fundașul central în vârstă de 29 de ani, de la Chelsea Londra. Cu experiența și calitatea sa, Rudiger are toate șansele să devină un lider în echipa pe care vrea să o construiască pe Camp Nou antrenorul Xavi Hernandez.

 

Publicat: 31 03. 2022, 20:53