Șoc în fotbalul mondial: Jack Wilshere s-a retras din fotbal la doar 30 de ani!
Fostul internațional englez Jack Wilshere a luat decizia de a se retrage din fotbal la doar 30 de ani, din cauza unui șir interminabil de accidentări, care i-au măcinat cariera.
Ultima echipă la care a fost legitimat Wilshere a fost AGF din Danemarca, cu care a parafat un contract în luna februarie a acestui an.
Wilshere a fost considerat la începuturile carierei urmașul lui Gerrard și Lampard în naționala „leilor”.
Fosta vedetă a lui Arsenal Londra, Jack Wilshere, s-a retras oficial din fotbal, la doar 30 de ani, din cauza accidentărilor
Anunțul vine la scurt timp după ce Jack Wilshere dezvăluise săptămâna aceasta că a plecat de comun acord de la echipa scandinavă AGF, la doar 5 luni după ce semnase cu danezii.
Fostul internațional, cu 34 de selecții la naționala Angliei, ultima dintre ele consemnată însă în 2016, a confirmat pe contul său de Twitter că și-a atârnat definitiv ghetele în cui, veste care a dat naștere speculației că va deveni în scurt timp noul antrenor al lui Arsenal Londra U18.
Wilshere a scris pe rețelele de socializare un lung mesaj, emoționant, cu ocazia retragerii sale:
„Îmi anunț retragerea definitivă ca jucător din fotbalul profesionist. A fost o călătorie incredibilă, plină de multe momente incredibile, de la clipele când eram doar un băiețel care lovea mingea cu piciorul până la momentul în care am fost numit căpitanul iubitului meu club Arsenal Londra și am avut șansa de a juca pentru naționala mea la Cupa Mondială. Am trăit visul meu”.
Fostul internațional englez a ținut apoi să le aducă un omagiu special suporterilor lui Arsenal Londra:
„Vreau să vă mulțumesc din adâncul inimii vouă, cei mai buni suporteri de pe planetă, fanilor lui Arsenal. Să joc pentru voi toți a fost un privilegiu. M-ați făcut mereu să simt susținerea voastră și sper că v-am făcut mândri prin felul cum am reprezentat clubul. Voi fi mereu, pe viață, un tunar. Acum este momentul potrivit să închid acest capitol, dar mai am atât de multe să ofer acestui joc și sunt nerăbdător să aflu ce îmi rezervă viitorul”.